Vizita delegației guvernului României la Bruxelles a fost un succes, considetră europarlamentarul român Viorica Dăncilă, care apreciază prestația premierului Tudose în fața oficialilor europeni.
„Vizita premierului Tudose la Bruxelles reprezintă un moment bun pentru România. Cred că prim-ministrul a reprezentat bine țara noastră în întâlnirile pe care le-a avut, iar reacțiile oficialilor europeni, dar și ale colegilor europarlamentari sunt foarte bune”, susține Dăncilă.
Deși agenda întâlnirilor cu înalți demnitari a fost foarte încărcată, premierul României a avut timp și de o scurtă întrevedere cu europarlamentarii PSD și ALDE, unde au fost abordate subiectele momentului din dosarele în lucru aflate în PE.
La discuțiile cu reprezentanții României în Parlamentul European au fost prezenți și La discuții au fost prezenți și președintele PES, Sergei Stanishev, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Fonduri Europene Rovana Plumb și ministrul pentru Dialog Social, Gabriel Petrea.
„Premierul a fost foarte clar în asumarea angajamentelor României, în discuțiile de la Bruxelles, indiferent că ne referim la țintele macroeconomice sau la alte domenii ale guvernării.
Și remarc, în mod pozitiv, faptul că la nivelul Guvernului s-a decis menținerea unor contacte strânse ale miniștrilor cu instituțiile europene – mai ales ale miniștrilor implicați în gestionarea banilor europeni”, afirmă Viorica Dăncilă după întâlnirile lui Tudose cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și cel al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.
Europarlamentarul PSD se declară încrezătoare în menținerea unei relații deschise a actualului Guvern cu instituțiile europene, menționând că grupul eurparlamentarilor social-democrați din România este gata oricând să faciliteze o legătura directă cu forurile decizionale de la Bruxelles.
