Skip to content
Sport

Decizie fără precedent a Loteriei naționale. Milioane de jucători afectați

Loteria Naţională nu va organiza primele două extrageri la jocurile loto din 2015, care ar fi trebuit să aibă loc duminică și, respectiv, pe data de 8 ianuarie 2015, în condițiile în care nu are contract de administrare a programelor informatice care ajută la extragerea numerelor, anunță digi24.ro.

La sfârșitul lunii decembrie, Ministul Finanţelor Publice anunţa că Loteria Naţională nu mai prelungeşte contractul cu firma Intralot, cea care administra soft-urile necesare desfăşurării jocurilor de noroc.

Ulterior, loteria a anunțat că, după extragerile aniversare de Anul Nou, de pe 30 decembrie 2014, tragerile loto vor fi reluate abia pe 11 ianuarie anul acesta.

Sistemul informatic este esenţial pentru activitatea Loteriei Române, iar lipsa unui contract de administrare poate duce la întreruperea activităţii companiei.

„Jocurile erau operate exclusiv de către greci. Angajaţii Loteriei nici măcar nu aveau acces la etajul unde se desfăşura activitatea de la 6/49, de operare servere şi tot ce ţine de partea informatică. Deci, e exclus ca Loteria să aibă specialişti. Probabil, domnul Vâlcov a fost dezinformat, cum au fost şi alţi miniştri de Finanţe dezinformaţi”, a spus Sorin Constantinescu, fost consilier al preşedintelui Loteriei.

Contractul dintre Loterie şi Intralot a fost încheiat pe 26 iunie 1992 pentru o perioadă de 10 ani. Pe 23 martie 2000, Loteria a semnat un act adiţional, prin care valabilitatea înţelegerii a fost prelungită până la 31 decembrie 2013. În toată această perioadă, firma grecească a încasat între 7,5 şi 8,5 la sută din încasările lunare brute ale Loteriei.

Doar în 2014, grecii de la Intralot au încasat de la Loterie în jur de 12 milioane de dolari. Preşedintele Companiei Naţionale Loteria Română, Adrian Mişu Manolache, a fost contactat de Digi24, dar a refuzat să ofere un punct de vedere.

3 comentarii la “Decizie fără precedent a Loteriei naționale. Milioane de jucători afectați

  1. D-le Angelescu . Senzationalul ‘ milioane de jucatori afectati ‘ introdus in titlul articolului nu va face cinste . Daca jucatorii sar doua etape nu este nici o problema . Mai reflectati pentru urmatoarelew articole .

  2. Dragi membri ai acestei stimate redactii,

    Recunosc ca va urmesc pentru profesionalismul dvs si analizele pe care le prezentati pe aceasta platforma de mult timp.

    Faptul ca ati inceput cu titluri de „cancan” incepe sa va situeze usor in partea de jos a ceea ce a mai ramas din presa romana. Sfatul meu este sa nu va pierdeti cititorii.

  3. Jucatorii ca…jucatorii ! Multi o sa-si „puna bilete” la alte jocuri, la pariuri…. ca…slava Domnului sunt destule ! Da`…ce se va face STATU` bre ? Ca el pierde milioane ??? Si …normal nu (?!) ….cei care semneaza sau vor semna… „Contractu` „din partea acestui amarat de stat ? Ca de castigat ….vor castiga sigur aia de la INTRALOT, ori altii ca ei, cu care se „va ajunge” la „o…. anume” intelegere ! O…intelegere exact …la fel de paguboasa pt statul roman (normal – nu ?!) ca si cea anterioara !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *