O descoperire lugubră a fost făcută într-un loc neaşteptat. Ce a găsit o familie într-un pachet cu carne şi care este poziţia autorităţilor pe această temă.
Un bărbat din Vaslui a găsit, săptămâna trecută, un deget de om (cu tot cu unghie) într-un pachet de carne tocată pe care l-a primit de la Cantina de Ajutor Social, relatează realitatea.net. Autorităţile au pornit o anchetă de proporţii, iar lotul de carne a fost scos de pe piaţă.
Întregul lot de carne tocată al firmei producătoare a fost scos din magazine, dar o parte a ajuns la consumatori. Inspectorii sanitar-veternari susţin, pe de altă parte, că nu este niciun pericol. În urma anchetei făcute la firmă, s-a constatat că nu este vorba de un accident de muncă petrecut în timpul procesului de fabricaţie.
Pe de altă parte, o explicaţie incredibilă a venit de la inspectorul-şef al ITM Vaslui, Gheorghe Chirvase.
”A fost verificat întreg fluxul tehnologic, de la sacrificare, până la ambalare şi nu a fost descoperită nicio neregulă. A fost vizată perioada în care a fost făcut produsul respectiv. Au fost verificaţi în amănunt angajaţii firmei care produce carnea tocată şi nu am găsit niciun salariat care să aibă vreun deget amputat. Au rămas neverificaţi doar câţiva angajaţi, fiind în timpul liber. Urmează fi şi aceştia verificaţi“, a spus Chirvase.
Şi poliţiştii au deschis o anchetă, să afle cui îi aparţine degetul.
În acest timp, reprezentanţii firmei au declarat că cineva ar fi pus la cale acest complot, ca să le afecteze imaginea.
