A fost o săptămână proastă pentru progresiști, dar, la ora la care citești asta, râurile de opinii pe tema din titlu s-au mai domolit. Și e aproape păcat, pentru că am fost la un milimetru de o dezbatere muzicală pe tema artei. Din păcate, a venit weekend-uri, iar marii analiști comentatori ai nației s-au dus care la munte, care la mare, care la grătar, iar duminică seara deja era vorba despre alegerile din Turcia.
Mai întâi, a eșuat acea producție muzicală bizară românească la Eurovision. Zic asta la modul cel mai corect politic posibil: dincolo de impactul vizual, pe care nu-l comentez, că și eu mă îmbrac aiurea câteodată, eu n-am auzit așa ceva din 1982, când am stat toată ziua cu prietenul meu Adi, în depou, mâncând nuci și uitându-ne la trenuri cum frânează.
Apoi a urmat triumful piticului tocilar despre care am mai scris aici (Celălalt Rareș. Adevăratul). Puștiul care citește de la cinci ani, e patriot și îndrăgostit de cuvinte mari al căror sens nu cred că-l înțelege întotdeauna. Or, în zilele noastre, să câștigi un concurs de talente cu ceva atât de perimat – poezie – pe o temă atât de antieuropeană – patriotică – la o televiziune comercială – e de-a dreptul un afront adus ideologiilor neobolșevice trâmbițate pe toate gardurile.
Așa că au curs râuri de vorbe. Unii care-l înjurau pe bietul eurovizionist și-l aclamau pe Rareș, iar alții care-l compătimeau pe Rareș pentru că l-au spălat pe creier părinții și cereau niște laude și pentru eurovisionist, că a muncit, aia e viziunea lui, ce?!
Asta deși între cei doi este o diferență imensă. Nu de talent, nu de inspirație pentru terți. Una prozaică, materială: banii.
Pentru eșecul eurovizionistului Televiziunea Română a cheltuit vreo două sute de mii de euro. În schimb, dacă ratecard-ul ProTV încă mai e cum știu eu, Rareș a produs cel puțin două sute de mii de euro, dacă nu vreo cinci. Pentru primul am plătit toți, că TVR se susține din bani publici. În al doilea caz, Rareș a fost cel care a făcut cinste cu spectacolul de pe PROTV. Eurovizionistul ne-a luat, iar Rareș ne-a dat. Măcar pentru asta merită să ținem cu Rareș.
Doar ca exercițiu de imaginație: crezi că furioșii de ieri ar mai fi scris ce-au scris dacă Rareș recita ceva din Greta sau din Zelenski? Îți vine să râzi, nu? Și mie! :)))))))))))))
