Publicația Libertatea susține că 16 minore din Caracal au fost forțate să facă sex cu români, manageri austrieci și soldați americani. Una dintre fete a relatat pentru cotidian cum i-a scăpat DIICOT pe militarii din Deveselu, deși au cumpărat de la traficanți sex cu fete de 14-16 ani, scrie b1.ro.
Una dintre victimele din 2012 a povestit cum le spunea clienților că e minoră și se ruga să facă ceva, dar chiar și așa aceștia „își făceau treaba, plăteau și plecau”. Publicația reaminteșe că să cumperi fete traficate e o crimă pentru că „folosirea serviciilor unei persoane exploatate” este infracțiune pedepsită cu închisoarea conform Codului Penal românesc.
Chiar și așa, în dosarul celor 16 minore traficate la Caracal, judecat între 2012 și 2017, DIICOT i-ar fi iertat pe bărbații care au cumpărat de la traficanți serviciile fetelor obligate să se prostitueze. Comisarul Nicolae Alexe este cel care a anchetat cazul din 2012, ca polițist pentru DIICOT.
Totuși, comisarul Nicolae Alexe a fost avansat, astfel că în anul 2019 a devenit adjunctul IPJ Olt, coordonând operațiunea eșuată de salvare a Alexandrei Măceșanu, când ar fi colaborat cu interlopii.
În 2014, într-un alt dosar, când a fost vorba tot de rețelele din Caracal, același DIICOT Olt a inculpat 17 bărbați care au făcut sex cu minorele exploatate, unii find condamnați la închisoare cu suspendare, mai scrie Libertatea. Diferența este că, de această dată, în speță erau implicați exclusiv cetățeni români.
