Skip to content
Politică

DNA dorește prag la abuzul în serviciu, dar foarte jos: Este evident ce vrea CCR

huff.ro

Direcția Națională Anticorupție (DNA) vrea prag pentru infracțiunea de abuz în serviciu, dar dorește ca acest prag să fie stabilit la un nivel foarte redus.

Ideea a fost exprimată luni dimineață de către procurorul Marius Bulancea (șeful Secției a II-a din DNA), la dezbaterea organizată pe această temă de către ministrul Justiției, Tudorel Toader, scrie News.ro.

Reprezentanţii sistemului judiciar, ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor şi ai mediului academic şi profesiilor juridice liberale prezenţi la a doua dezbatere organizată de Ministerul Justiţiei privind modificarea dispoziţiilor din Codul penal referitoare la abuzul în serviciu au susţinut că este necesară impunerea unui prag valoric privind această infracţiune pentru a aduce predictibilitate legii.

Totuși, în viziunea lor, trebuie pus un prag redus, pentru a nu încuraja încălcarea legii. Ei au mai spus că trebuie stabilită şi gravitatea faptei, dar şi că noua reglementare trebuie să precizeze că pragul a fost atins inclusiv prin cumul de infracţiuni.

„Nu putem ignora deciziile Curţii Constituţionale. Infracţiunea de abuz în serviciu nu este singura din Codul Penal, iar alte infracţiuni nu sunt supuse pragului. Dar instituirea unui prag valoric ar aduce o predictibilitate. Anumite state pedepsesc abuzul în serviciu, altele nu, dar cele care o fac nu au prag. Eu cred că acest prag ar trebui stabilit pornit de la o sumă minimă, care să nu încurajeze încalcarea legii. Exista situaţii când răspunderea penală poate fi înlăturată dacă prejudiciul este sub o anumită sumă sau este reparat. Semantica acestei infracţiuni trebuie avută în vedere, să spunem ce înseamnă grav”, a declarat reprezentantul Asociaţiei Forumului Judecătorilor din România, Ciprian Coadă.

El a subliniat că este necesară stabilirea pragului, dar trebuie instituit un prag redus, pentru a nu constitui un prilej pentru încălcarea legii. Judecătorul a adăugat că impunerea unui prag mai consistent ar crea inclusiv discriminări între cetăţeni.

Acest punct de vedere a fost susţinut de către procurorul DNA Marius Bulancea, care a menționat că valoarea care ar trebui avută în vederea este salariul minim pe economie, întrucât o valoarea mai mare ar crea o discriminare nejustificată între funcţionarii publici şi demnitari.

„Cred că este evident ce vrea CCR şi CCR vrea introdus un prag. O lege care nu va impune un prag ar putea fi declarată neconstituţională. (…) Dacă ar fi necesar un asemenea prag – noi vedem zi de zi infracţiuni de abuz în serviciu şi s-ar putea să fim organul care se întâlneşte cel mai des cu astfel de infracţiuni -, cred că trebuie făcută o analiză de la ce prag magistraţii cred că infracţiunea este prea puţin gravă. Cred că o asemenea analiză ne-ar da valoarea de referinţă”, a afirmat Bulancea.

La rândul lui, Paul Cosac (consilierul şefului DIICOT, Daniel Horodniceanu), a considerat că noua reglementare trebuie să precizeze că pragul a fost considerat atins şi prin cumulul a mai multe infracţiuni mai mici.

Totodată, Bogdan Gabor, preşedintele Asociaţiilor Procurorilor din România (APR), s-a pronunțat pentru instituirea unor infracţiuni în clauze speciale în ceea ce privelte achiziţiile publice.

La finalul dezbaterii, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a zis că nu oferă pe loc o concluzie, dar este convins că în final se va ajunge la o înţelege comună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *