Direcția Națională Anticorupție (DNA), la conducerea căreia s-a aflat Laura Codruța Kovesi, a reacționat dur la modificările aduse prin OUG legilor justiției.
Concret: instituția susține că noile condiții de vechime prevăzute de Ordonanța lui Toader intră in conflict cu prevederile constituționale.
Dacă prevederile OUG s-ar aplica, conducerea DNA crede ca Directia ar putea pierde 34 de procurori. Mai mult, conform punctului de vedere trimis de CSM, DNA considera ca alti 23 de procurori ar puta parasi instituția in conditiile in care se va elimina din vechimea procurorilor perioada în care ei au fost auditori de justiție în Institutul Național al Magistraturii, informează b1.ro
Cu alte cuvinte, prin intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, din DNA Ar putea pleca cel puțin 57 de procurori, adică aproximativ 40% din numărul total al acestora.
După 30 de ore de la adoptarea ei în ședinta de guvern, ordonanța de urgenţă care blochează practic activitatea Parchetelor din România a apărut și în Monitorul Oficial. Textul respectă doar o parte din recomandările Comisie de la Veneția. Cea mai importantă modificare este cea legată de înăsprirea condițiilor pentru procurorii de la vârful Ministerului Public
