Comisia Europeană se pregătește să modifice legislația cu privire la exploatarea zăcămintelor de sare, potrivit unui draft care se află încă în discuții. Comisia amintește că de la 1 ianuarie 2022, sarea de mare și alte săruri pentru alimente și furaje sunt clasificate drept produse organice care se supun unei legislații specifice.
„Sărurile organice care sunt destinate a fi produse, preparate, etichetate, distribuite și introduse pe piață ca produse alimentare sau furaje, importate în sau exportate din Uniune, trebuie să fie obținute în conformitate cu principiile și normele generale pentru producția ecologică prevăzute în Regulamentul (UE) 2018/848”, se arată în documentul Comisiei.
Astfel, continuă executivul european, „sarea organică este obținută din mare, din depozite de sare gemă, din saramură naturală sau din lacuri de sare. Ea nu este un produs sintetic rezultat din reacții chimice sau obținută din efluenți din industria chimică, din instalații de desalinizare, dintr-o instalație de potasă sau prin reacții chimice de sinteză”. Ca urmare, „producția și prepararea trebuie să se desfășoare în locuri care nu sunt contaminate cu produse sau substanțe a căror utilizare nu este autorizată în agricultura ecologică sau cu poluanți care ar putea compromite natura organică a produsului produselor”.








Peste 1000 de oameni riscă să își piardă locul de muncă
Societatea Națională a Sării se declară categoric împotriva proiectului Comisiei Europene, avertizând că proiectul menționat ar exclude majoritatea producătorilor europeni de sare sub formă de cristale sau obținută prin vidare, respectiv mai mult de 90% din producția de sare de pe continent. Totodată, aceștia spun că proiectul de lege menționat nu este bine documentat științific și nu este justificat. Proiectul avantajează produsele de sare de mare și producătorii situați în zonele de coastă, încălcând, astfel, Regulamentului Uniunii Europene, respectiv obiectivul de încurajare a produselor ecologice realizate în diferite zone ale acsteia. În același timp, aceștia spun că sarea naturală sub formă de cristale extrasă din minele tradiționale de sare păstrează puritatea și naturalețea produsului și poate fi considerată sare ecologică.
Dacă proiectul va fi implementat, acesta ar aduce așadar prejudicii celui mai mare producător de sare din România și implicit muncitorilor din această companie. Potrivit datelor publice, în 2021 avea 1437 de angajați. Toți acești muncitori sunt amenințați acum de posibila legilație a Uniunii Europene. Dacă ea va fi aplicată, Societatea Națională a Sării ar putea fi nevoită să facă disponibilizări masive. Societatea se ocupă cu exploatarea sării din subsol, prin urmare aceasta fie ar trebui să se apuce să exploateze sare din altă parte (de pildă lacuri sărate sau Marea Neagră), fie ar trebui să implementeze o tehnologie care nu poluează, după standardele cerute de Comisia Europeană. Ambele variante sunt dificile și implică totodată investiții masive în reconversie profesională, de vreme ce muncitorii ar trebui să folosească tehnologii noi. Costurile ar conduce cel mai probabil la concedieri masive în cadrul companiei.
Cu mai puțin muncitori, va scădea și producția națională de sare. Ca urmare a războiului din Ucraina, Societatea Națională a Sării a ocupat și locul lăsat liber de Regia Sării din Donbas (Ucraina) pe piața din Europa Centrală și de Est. Producția și exporturile de sare au cresut seminficativ în ultimii 2 ani. De pildă, în 2022, societatea și-a majorat și producția pentru piața internă, cu peste 100.000 de tone față de cantitățile livrate în anii anteriori.
Prin urmare, dacă proiectul va fi implementat, nu doar societatea și muncitorii din cadrul companiei vor avea de pierdut. România și-ar putea pierde locul în cadrul celor mai importanți producători și exportatori de sare din Europa de Est.


