Documentul pe care îl aştepta toată lumea interesată de acest subiect, mai precis motivarea Curţii de Apel Bucureşti (CAB) privind achitarea definitivă a Marianei Rarinca, precizează că urmărirea penală în acest caz a fost făcută cu încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
CAB „constată că urmărirea penală s-a desfăşurat faţă de inculpata RM (Rarinca Mariana – n.r.) cu încălcarea dispoziţiilor art.6 parag.1 comb. cu parag.3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi a prevederilor art.8 din Codul de procedură penală privind caracterul echitabil al procesului penal”, punctează sursa citată.
Vă prezentăm fragmente din motivarea CAB.
„La data de 04.06.2014, a fost înregistrată sub nr.224/P/2014 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. plângerea penală formulată de către Stanciu Livia Doina, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei RM pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art.207 Cod penal.
În aceeaşi zi, 04.06.2014, între orele 16:30 şi 18:15 a fost audiată de către procurorii de caz, persoana vătămată SLD.
Ulterior, după reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatei RM la data de 10.06.2014, persoana vătămată SLDa dat o nouă declaraţie în faţa organelor de urmărire penală.
Analizând, prin coroborare, plângerea penală formulată cu declaraţiile date în faţa procurorilor, Curtea constată că lipseşte condiţia esenţială pentru existenţa ameninţării cu darea în vileag către presă a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana vătămată Stanciu Livia Doina, astfel cum prevăd dispoziţiile art.207 alin.2 Cod procedură penală.
În plângerea penală (fila 1 d.u.p.), persoana vătămată SLDa susţinut că a fost şantajată de către RM în schimbul remiterii sumei de 20.000 euro cu divulgarea către presă, indicând postul TV Antena 3 cu darea în vileag unor date compromiţătoare despre ea şi familia sa.
Ceea ce a atras, încă de la început, atenţia Curţii, este faptul că nici în declaraţiile ulterioare persoana vătămată SLD nu a adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală, faptele reale sau imaginare, compromiţătoare pentru aceasta şi pentru soţul său S.A. cu care ar fi fost ameninţată de către inculpata RM, prin intermediul mesajelor din data de 03.06.2014, în vederea obţinerii unui folos material injust.
De menţionat că legiuitorul a prevăzut, ca cerinţă esenţială pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de şantaj, că fapta cu a cărei dare în vileag se ameninţă, reală sau imaginară, trebuie să fie de natură compromiţătoare, să aibă aptitudinea de a aduce atingere onoarei, demnităţii, reputaţiei persoanei la care se referă.
În declaraţia din data de 16.06.2014, persoana vătămată SLDa arătat că mesajele primite în ziua de 03.06.2014 au determinat-o să depună plângere, întrucât modul de formulare ale acestora şi succesiunea în care au fost trimise au indignat-o, mai ales că anterior i-a fost milă de situaţia personală a inculpatei RM.
Verificând mesajele de timp SMS, trimise în data de 03.06.2014, de la postul telefonic (…) (utilizate de către inculpata RM) şi primite la postul telefonic (…) (utilizat de către persoana vătămată SLD), Curtea constată că acestea au următorul conţinut:
– ora 18:13 „Dacă vă faceţi socoteala, ve-ţi avea mult mai mult de pierdut decât dacă îmi platiţi mie datoria. Voi spune tot ce ştiu inclusiv despre dv. şi am ce spune argumentat”.
-ora 18:16 „Vă credeţi invincibilă dar vă garantez că tot ce voi spune va fi argumentat cu martori şi acte”.
- ora 18:34 „ De mâine vă voi trimite pe fax toate datele pe care le voi da presei”.
- ora 19:17 „Vreau doar să-mi trimiteţi banii pe care mii datoraţi, mă puteţi anunţa cu un mesaj că i-aţi pus la poştă”.
În declaraţia din data de 04.06.2014 (fila 4 d.u.p.- vol. I) persoana vătămată SLDface următoarele precizări:
„Eu am perceput mesajele ca ameninţări. Am înţeles din aceste mesaje că RM doreşte doar banii şi că susţine că ar avea probe şi înscrisuri pe care le poate da presei. Nu am nici cea mai vagă idee la ce anume se referă, eu sunt sigură că nu există asemenea probe şi înscrisuri reale care să conţină informaţii compromiţătoare la adresa mea sau a soţului meu. Eu am avut impresia că este cineva care o dirijează”.
Prin încheierea din data de 08.06.2014, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală a admis cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi a dispus efectuarea percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatei RM şi a numitului Susanu Dorin, precum şi la punctul de lucru al agentului economic „RM Întreprindere Individuală” din Municipiul Galaţi.
Prin ordonanţa nr.224/P/2014 din data de 08.06.2014 s-a dispus efectuarea percheziţiei autoturismelor deţinute de RM şi de membrii familiei acesteia.
În urma percheziţiilor efectuate în data de 09.06.2014, soldate cu reţinerea inculpatei RM, Curtea constată că, în ceea ce priveşte fapta de şantaj reclamată de către persoana vătămată SLDnu s-au găsit „acte şi informaţii compromiţătoare”.
În declaraţia dată la termenul de judecată din 17.12.2014 în faţa judecătorului instanţei de fond, martorul OCG, concubinul inculpatei RM a arătat că dacă ar fi dorit aceasta, ar fi putut să le facă rău persoanei vătămate SLDsau soţului său Stanciu Andrei.
Totodată, martorul a mai declarat următoarele:„la moartea domnului S. arhiva cabinetului a fost arsă la mine în curte. Eu am făcut acest lucru la dispoziţia doamnei SLD care i-a solicitat acest lucru inculpatei”.
Astfel, în raport de situaţia mai sus prezentată, Curtea constată că mesajele din data de 03.06.2014, transmise de către inculpata RM, persoanei vătămate Stanciu Livia Doina, prin care invocă recuperarea unei datorii nu se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj prev. de art.207 alin.2 Cod penal.
La fila 19 din rechizitoriu (d.u.p. – vol.I) se arată că faptele pe care inculpata RM intenţiona să le divulge cu privire la persoana vătămată SLDşi membrii familiei sale sunt imaginare, întrucât nici persoana vătămată şi nici soţului acesteia nu au avut şi nu au vreo datorie faţă de inculpată.
De asemenea, procurorii de caz au mai susţinut că faptele imaginare menţionate (în condiţiile în care nu s-a făcut această menţiune iar la dosar nu există nicio probă care să confirme acest aspect), „au potenţialul necesar de a compromite imaginea persoanei vătămate, având în vedere calitatea acesteia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
Mai mult, procurorii de caz au susţinut, în dezacord cu dispoziţiile art.207 alin.2 Cod penal că „importanţa funcţiei de felul celei deţinute de persoana vătămată diversifică şi lărgeşte categoria informaţiei imaginare cu caracter defăimător care sunt apte să lezeze reputaţia unei persoane şi care, deşi ar fi lipsite de importanţă, ar fi intens mediatizate de către instituţiile de presă, doar pentru că se referă la preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
În consecinţă, Curtea constată că mesajele din data de 03.06.2014 transmise de către inculpata RM, prin conţinutul lor nu au fost de natură a crea o stare de temere persoanei vătămate SLD, punând-o în situaţia de a nu mai avea resursele morale necesare pentru a se opune pretenţiilor acesteia.
Însăşi persoana vătămată SLD, în plângerea penală din data de 04.06.2014, a susţinut că inculpata RM nu i-a oferit „relaţii concrete despre natura şi obiectul acestor aspecte”.
Referitor la mesajele denumite de către Parchet „anterior datei de 03.06.2014”, Curtea constată următoarele:
În plângerea penală (dactilografiată) din data de 04.06.2014, persoana vătămată SLDa adus la cunoştinţă organelor de urmărire penală că, în afară de apelurile telefonice şi mesajele telefonice primite din partea inculpatei RM, în data de 02.06.2014 a fost contactată telefonic şi de o persoană necunoscută, posibil ziarist, de la postul telefonic (…), care i-a cerut „relaţii despre faptul că ar fi angajat o persoană fără forme legale, situaţie ce poate avea legătură cu ameninţările numitei RM”.
În aceeaşi zi, 04.06.2014, audiată fiind între orele 16:30 şi 18:15 de către procurorii de caz, persoana vătămată SLDa susţinut următoarele: „tot aseară pentru că am verificat folder-ul de mesaje primite din telefon, am constatat că am primit două mesaje de la un număr necunoscut, (…)”.
1- ora 19:21, „Tue”, prescurtare „Tuesday „Vă voi contacta să confirmaţi sau să infirmaţi anumite aspecte legate de o angajare fără forme legale a unei dm din Galaţi miau cf şase martori”.
2 – ora 16:07, „Mon”, prescurtare „Monday”, „Vam trim săpt trecută un mes pentru joi credeţi că puteţi stabili o oră pt discuţii”.
„Este posibil ca aceste mesaje să fi fost trimise de pe numărul de apel necunoscut în perioada anterioară. Eu am fost plecată în afara ţării săptămâna trecută, astfel că este posibil ca mesajele să fi intrat după ce m-am întors în România. Nu le-am observat pentru să nu utilizez acest telefon prea mult. Este telefonul de serviciu primit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.
În declaraţia din data de 16.06.2014, persoana vătămată SLDa susţinut că: „atunci când am verificat telefonul pentru a vă arăta mesajele primite de la RM în 03.06.2014 am găsit şi un mesaj primit anterior de la aceasta, nu ştiam că l-am primit. Arăt din nou să nu utilizez acest telefon în mod curent, nu primesc mesaje importante pe acesta, astfel că nu-mi verific mesageria”.
Astfel, în raport de contradicţiile existente între declaraţiile persoanei vătămate SLDîntr-o perioadă scurtă de timp 04.06.2014 -16.06.2014, Curtea constată că mesajele „anterior datei de 3.06.2014” nu au dus la o încălcare a libertăţii psihice a acesteia, cu atât mai mult cu cât nu au fost menţionate în plângerea penală formulată.
De altfel, trebuie precizat că Parchetul, atât prin rechizitoriu cât şi prin motivul de apel invocat, solicită să se constate numai faptul că mesajele transmise de către inculpata RM de la numărul de telefon (…) sporesc gravitatea ameninţărilor adresate persoanei vătămate Stanciu Livia Doina.
Referitor la mesajele tip text din perioada 04.06.2014 – 07.06.2014 se arată în rechizitoriu că acestea nu se circumscriu elementului material al infracţiunii săvârşite de către inculpata RM „întrucât au fost adresate în fapt colaboratorului cu altă identitate decât cea reală şi au fost răspunsuri la mesajele acestuia”.
S-a mai susţinut de către procurii de caz că „aceste mesaje constituie probe în dovedirea infracţiunii săvârşite, întrucât scopul utilizării metodelor speciale de supraveghere şi cercetare a fost acela de a obţine probele necesare soluţionării cauzei” (fila 18 d.u.p. – vol. I).
Contrar susţinerilor procurorilor de caz, Curtea constată că urmărirea penală s-a desfăşurat faţă de inculpata RM cu încălcarea dispoziţiilor art.6 parag.1 comb. cu parag.3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi a prevederilor art.8 din Codul de procedură penală privind caracterul echitabil al procesului penal.
În art. 16 alin. 1 din Constituţia României se stipulează că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
De asemenea, Curtea de la Strasbourg, în jurisprudenţa sa, a arătat că respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale constituie esenţa unei societăţi democratice.
În art.9 din Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană se arată că, în toate activităţile sale Uniunea respectă principiul egalităţii cetăţenilor săi, care beneficiază de o atenţie egală din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor sale. Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru. Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ce se adaugă acesteia.
Că nu au fost respectate atât dispoziţiile legii europene, cât şi a legii interne o confirmă succesiunea actelor procesual penale efectuate de către procurorii de caz şi anume:
La data de 04.06.2014,ora 14:30 s-a dispus interceptarea comunicaţiilor realizate prin intermediul telefoanelor utilizate de RM şi de alte persoane.
Totodată, prin ordonanţa nr.224/P/2014 din data de 04.06.2014 s-a dispus supravegherea video, audio şi prin fotografiere a persoanei RM.
În aceeaşi zi, 04.06.2014 între orele 16:30 şi 18:15 a fost audiată persoana vătămată SLD.
……………
Întrucât prin încheierea din 04.06.2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, definitivă nu s-a constatat că probele obţinute în stare de provocare a inculpatei RM sunt nelegale, judecătorii instanţei de apel, în calitatea lor de apărători ai libertăţilor individuale recunoscute pe plan european vor sancţiona încălcarea art.6 alin.1 din Convenţia Europeană, de către procurorii de caz.
De asemenea, lipsită de fundament legal este şi susţinerea din rechizitoriu, potrivit căreia inculpata RM a concretizat acţiunile cu care a ameninţat-o pe persoana vătămată SLDla 08.06.2014, ora 15:42:34, când a apelat numărul de telefon .., aparţinând Antenei Grup şi Antenei 3.
Că inculpata RM nu a manifestat gradul de periculozitate prevăzut de norma juridică o confirmă dialogul fără finalitate din data de 08.06.2014, dintre aceasta şi operatoarea posturilor TV Antena Grup şi Antena 3 şi anume:
– operatoare: alo, da.
– RM: bună ziua! alo!
– operatoare: bună ziua! da?
– RM: vreau şi eu legătura … eu ştiu … cu cineva care ar putea să preia un gen de ştire.
– operatoare: da, spuneţi despre ce e vorba.
– RM: vroiam să vorbesc cu cineva, eu ştiu?
– operatoare: doamnă, eu nu! eu dacă v-am răspuns … puteţi vorbi cu mine. Dacă … dacă nu… aşteptaţi în altă zi, ca să răspundă altcineva.
De asemenea, Curtea constată că în mod netemeinic Parchetul a invocat periculozitatea inculpatei RM, motivat de faptul că acesta a întreprins acţiuni de dispreţ faţă de justiţie şi autoritate.
Mai mult, Parchetul prin motivul de apel declarat o acuză pe inculpata RM că şi-a creat o imagine de „victimă a sistemului”, „aducând în acest mod o umbră de îndoială asupra corectitudinii anchetei penale şi a imparţialităţii magistraţilor”.
Contrar susţinerilor Parchetului, Curtea constată că urmărirea penală s-a efectuat de către procurorii de caz, în perioada 04.06.2014 – 27.06.2014, fără ca inculpatei RM să-i fie respectate garanţiile procesuale prevăzute de lege.
În acest sens, se are în vedere faptul că procurorii de caz aveau obligaţia, în conformitate cu dispoziţiile art.100 Cod procedură penală să strângă probe atât în favoarea cât şi în defavoarea inculpatei RM, din oficiu sau la cerere.
Conform procesului-verbal din 09.06.2014, aflat la fila 51 d.u.p. – vol.II, organele de poliţie judiciară au început efectuarea percheziţiei domiciliare la ora 06,15, în imobilul din Municipiul Galaţi fiind identificate următoarele persoane:
-la parter: RM şi OCG
-la demisol: SD şi S.D Între orele 10:00 – 10:20 şi 10:50 – 11:30, fila 58 d.u.p. – vol. II, au fost percheziţionate de către ofiţerii de poliţie judiciară autoturismul marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare …. şi punctul de lucru al agentului economic „RM Întreprindere Individuală”.
În procesul verbal de percheziţie domiciliară se arată că „activitatea descrisă a început la ora 6:15 şi s-a încheiat la ora 16:30, perioadă în care a fost consemnat şi procesul verbal de percheziţie domiciliară în două exemplare, din care un exemplar se înmânează suspectei RM, fiind semnat de către:
-ofiţeri de poliţie judiciară: comisari şefi NN, AS, OA, comisari BG şi PC şi subcomisar PCD.
-avocat: Negară Bogdan
-Olaru Conrad George
-persoane percheziţionate: RM şi SD.
Ca urmare a audierii martorilor, fără ca procurorii de caz să administreze probe în favoarea inculpatei RM, în raport de declaraţiile acesteia . Curtea constată că au fost încălcate în mod flagrant dispoziţiile procedurale mai sus invocate.
Se constată, totodată, ca fiind nefondată susţinerea Parchetului prin motivul de apel invocat, în sensul că inculpata RM a avut o atitudine procesuală nesinceră, aşa încât perspectiva reeducării şi corijării acesteia este posibilă numai prin majorarea pedepsei închisorii cu executarea în regim de detenţie.
Potrivit art.99 alin.2 Cod procedură penală, suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzare.
Dovada că procurorii de caz au invocat, în mod abuziv, existenţa faptelor imaginare, compromiţătoare pentru persoana vătămată SLD, ca obiect al ameninţării cu darea în vileag către presă, este confirmată atât de întrebările cât şi de răspunsurile consemnate în declaraţia inculpatei RM din data de 17.06.2014 şi anume:
– întrebare procuror: „ce date voiaţi să daţi la presă?”
– răspuns: „aş vrea să nu răspund la această întrebare”.
– întrebare avocat: vă menţineţi afirmaţiile privind posibilitatea de a face aşa zisele dezvăluiri doar în prezenţa persoanei vătămate?
– răspuns: „doream să spun la presă informaţii referitoare la activitatea cabinetului de la Galaţi”.
În accepţiunea art.207 alin.2 Cod procedură penală, latura obiectivă a infracţiunii este realizată dacă între acţiunea de constrângere săvârşită şi starea de temere (de siluire psihică) a victimei există o legătură de la cauză la efect.
Or, pe baza probelor administrate atât de către procurori cât şi de judecătorul instanţei de fond, nu s-a dovedit existenţa raportului de cauzalitate cerut de legea penală.
De asemenea, trebuie arătat că motivarea soluţiei instanţei de fond nu cuprinde analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi nici apărările inculpatei RM, astfel cum prevăd dispoziţiile art.403 alin.1 lit.c Cod procedură penală.
Cu privire la infracţiunea de tentativă la şantaj, prev. de art. 15 din Legea nr. 78/2000 actualizată şi art.32 alin.1 Cod penal rap. la art.207 alin. 2 şi 3 Cod penal, cu aplic. art.131 din Legea nr. 78/2000 actualizată, Curtea constată următoarele:
La fila 20 din rechizitoriu (d.u.p. – vol.I) se reţine că în perioada 16.10.2013 – 13.12.2013, în vederea punerii în executare a rezoluţiei infracţionale, inculpata RM i-a trimis martorului Stanciu Radu un număr de patru mesaje tip SMS, cu un vădit caracter ameninţător pentru persoana vătămată Stanciu Livia Doina.
Curtea va reda în continuare conţinutul mesajelor primite de către martorul Stanciu Radu, cumnatul persoanei vătămate Stanciu Livia Doina, de la inculpata RM, după cum urmează:
-16.10.2013, ora: 10:27:54 „nu pot sa mai aştept. Nu o sa vă placă dar mam hotărît sa numai ţin cont decît de mine şi de ai mei. Cineva vă avea musafiri neplăcute la usa”
-03.12.20 13, ora 15:34:43,”Am semnat cu o tel şi voi spune tot ce ştiu cu date concrete şi cu martori dna ma ignorat total dar eu am plătit o parte din datorii şi vreau banii”
- 12.2013, ora 15:35:57 „Voi pune şi pe internet”.
-13.12.2013, ora 10:16:07 „Sunt în drum spre Bucureşti nu mai am milă de nimeni, o sa iasă aşa de urît încât poate sa şi dea demisia am vrut doar banii mei„.
Susţinerea din rechizitoriu în sensul că, în cauză există o unitate naturală de infracţiune, tentativa pedepsibilă la infracţiunea de şantaj, săvârşită în perioada august/septembrie 2013 – decembrie 2013 de către inculpata RM, este contrazisă de probele dosarului.
Conform susţinerilor martorului SR coroborate cu declaraţia persoanei vătămate SLD, în luna decembrie 2013, acesta i-a adus la cunoştinţă că inculpata RM a solicitat suma de 20.000 euro, invocând datorii restituite creditorilor defunctului Stanciu Andrei, cu condiţia de a nu „se duce la presă”.
Totodată, Curtea mai reţine că, la începutul lunii mai 2014, persoana vătămată SLDa primit-o din milă pe inculpata RM în locuinţa sa din Bucureşti, deşi în luna aprilie a sunat-o şi i-a spus că nu stă de vorbă cu „şantajişti nenorociţi”.
Ca urmare a discuţiei purtate cu aceasta timp de 15 minute la ora 07:00, „tot din milă” i-a dat suma de 800 lei, 200 lei reprezentând cheltuieli de transport şi 600 lei pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale a nepoatei acesteia (fila 6 d.u.p. – vol. I).
De precizat că, declaraţia persoanei vătămate SLDse coroborează cu declaraţia inculpatei RM sub aspectul vizitei şi a sumei de bani.
Susţinerea procurorilor de caz, în sensul că există tentativă la infracţiunea de şantaj deoarece inculpata RM a încercat să-l utilizeze pe martorul Stanciu Radu ca intermediar, astfel încât ameninţările din mesaje şi solicitarea sumei de bani să ajungă la persoana vătămată SLDeste lipsită de fundament legal.
Mai mult, procurorii de caz susţin că din acţiunile inculpatei RM, întreprinse în perioada august/septembrie 2013 – decembrie 2013, rezultă că persoana „a cărei libertate morală şi al cărui patrimoniu a urmărit să îl vatăme inculpata este persoana vătămată SLD ”(fila 20, d.u.p. vol.I).
Or, atâta timp cât persoana vătămată SLDnu a luat în seamă ameninţările transmise de către martorul SR, iar despre mesajele trimise de către inculpata RM a aflat după ce acesta a fost audiat la Parchet, în mod greşit judecătorul instanţei de fond a reţinut că în cauză există o unitate naturală de infracţiune, tentativa pedepsibilă la infracţiunea de şantaj.
În ceea ce priveşte folosul patrimonial injust, ca modalitate normativă a infracţiunii de şantaj, reţinut prin rechizitoriu (art.207 alin.3 Cod procedură penală şi 131 din Legea nr. 78/2000 actualizată), Curtea constată următoarele:
Potrivit acestor dispoziţii, infracţiunea este mai gravă dacă faptele prevăzute în alin.1 şi 2 au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul.
Deşi persoana vătămată SLD nu a declarat apel în cauză, în cererea precizatoare a arătat că prima instanţă ar fi trebuit să efectueze o analiză a conduitei inculpatei RM pe parcursul cercetării judecătoreşti şi să constate că acesta cu rea-credinţă, şi-a modificat în timp, în repetate rânduri, susţinerile cu privire la pretinsele datorii care ar reprezenta echivalentul sumei de 20.000 euro şi a făcut-o, în principal, pentru a masca activitatea de şantaj întreprinsă în realitate iar, în subsidiar, pentru că nu a putut proba, în niciun mod, niciuna din acele aşa zise datorii invocate ca temei al cererilor sale de a i se remite sume de bani.
În şedinţa publică din data de 20.05.2015, procurorul a susţinut că nu rezidă din nicio probă administrată în cauză existenţa datoriilor invocate de către inculpata RM.
De asemenea, a mai arătat că deşi judecătorul instanţei de fond a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, a lăsat un dubiu cu privire la mobilul săvârşirii faptei, respectiv dacă există sau nu vreo datorie a persoanei vătămate SLD faţă de inculpata RM.
În urma analizării probelor administrate în cauză, Curtea nu va da eficienţă declaraţiilor persoanei vătămate SLD şi ale martorului SR cu privire la solicitarea sumei de 20.000 de euro de către inculpata RM, în scopul dobândirii unui folos patrimonial injust.
În acest sens, astfel cum mai sus s-a arătat, persoana vătămată SLDa înţeles să o ierte pe inculpata RM pe motiv că „oricărui om trebuie să-i întinzi o mână de ajutor”, până în data de 03.06.2015, când în urma celor patru mesaje primite a formulat plângere penală împotriva acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 Cod penal.
…….
Faţă de cele ce preced, Curtea constată că fapta de şantaj, pentru care inculpata RM a fost trimisă în judecată, nu are caracter penal, motiv pentru care în temeiul art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul declarat de către aceasta împotriva sentinţei penale nr.2873/18.12.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, va desfiinţa, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând, în fond:
În temeiul art.17 alin.2 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod procedură penală va dispune achitarea inculpatei RM sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj prev. de art.207 alin.2 şi 3 Cod penal cu aplic. art.131 din Legea nr.78/2000 actualizată.
Va constata că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 10.06.2014-18.12.2014.
De asemenea, ca urmare a achitării inculpatei RM, Curtea va dispune restituirea bunurilor confiscate cu ocazia percheziţiei domiciliare (…).
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Văzând şi prevederile art. 275 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală.
DISPOZITIV;
În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpata RM împotriva sentinţei penale nr.2873 din data de 18.12.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală.
Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând, în fond:
În temeiul art.17 alin.2 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod procedură penală, achită pe inculpata RM sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art.207 alin.2 şi 3 Cod penal cu aplic. art.131 din Legea nr.78/2000 actualizată.
Constată că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 10.06.2014-18.12.2014″, punctează Curtea de Apel.
