Skip to content
Politică

Dragnea, contestat de cinci nume mari din PSD. Congresul aduce nemulțumiri SURSE

aktual24.ro

Liderului Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, îi este contestată decizia de organizare a Congresului extraordinar de către cinci oameni de seamă din cadrul formațiunii politice.

Mai precis, în cadrul Comitetului Executiv Național organizat luni, Codrin Ștefănescu, Gabriela Firea, Ecaterina Andronescu, Nicolae Bănicioiu și Șerban Nicolae s-au declarat împotriva alegerii noilor vicepreședinți ai partidului pe cele 8 regiuni, spun surse din partid, conform Hotnews.ro.

Apropiații primarului general al Municipiului București afirmă că Dragnea ar dori să-i dea organizația PSD București primarului sectorului 5, Daniel Florea, în prezent condusă de Gabriela Firea. Edilul Capitalei ar fi spus în timpul ședinței că nu se justifică organizarea unui Congres acum și că acesta ar trebui ținut în toamnă.

Cât despre senatorul Șerban Nicolae, acesta susține, conform surselor, că alegerea vicepreședinților regionali va ostiliza județele. Nicolae ar fi susținut că liderii care s-au remarcat în lupta cu “statul paralel” să poată candida pe o listă aleasă de sală.

Totodată, Nicolae Bănicioiu are de gând să candideze la functia de presedinte executiv al PSD, detinuta in prezent de Niculae Badalau. În plus, Liviu Dragnea ar vrea chiar să pună la bătaie două funcții, ocupate în prezent de Marian Neacșu, respectiv de Codrin Ștefănescu: secretar general și secretar general adjunct.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *