Cozonacii şi pasca tradiţională românească nu vor lipsi nici în acest an de pe masa românilor în perioada Sărbătorilor Pascale, însă vânzările patiserilor vor înregistra scăderi considerabile faţă de anul trecut, din cauza crizei provocate de noul coronavirus şi a restricţiilor impuse de autorităţi.
„Anul acesta cred că vom avea o scădere a vânzărilor de cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale de circa 30-35% la nivel naţional, faţă de oferta de 7,5 milioane de cozonaci din anii trecuţi. Industria de panificaţie este afectată de criza coronavirusului, mai ales din punct de vedere al producţiei, pentru că oamenii, în urma restricţiilor impuse, au început să facă pâine în casă sau cumpără mai multe produse de la supermarket, inclusiv pâine. În prezent, au avut de suferit în special fabricile artizanale. O să încercăm şi noi în această perioadă să vindem cozonaci cât mai mult în supermarketuri”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.
