Skip to content
Politică

EXCLUSIV UPDATE Ciutacu bate cu pumnul în masă în noul scandal al lui Iohannis: Nici măcar preşedintele…

UPDATE 17:48

Jurnalistul Victor Ciutacu nu lasă fără replică recentul comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, potrivit căruia toate veniturile obţinute de preşedintele Klaus Iohannis din închirierea imobilelor deţinute în proprietate sau co-proprietate se regăsesc integral în declarațiile de avere depuse.

CITIŢI ŞI: ULTIMA ORĂ Iohannis iese la rampă. Este la zi cu plata birurilor?

În acest context, Ciutacu arată cum se poate afla dacă familia Iohannis şi-a declarat veniturile şi şi-a plătit birurile.

„Nu-i nevoie de vreun efort titanic ca opinia publică să afle dacă familia Iohannis și-a declarat integral veniturile și a achitat toate impozitele și taxele aferente. Oricât de tentați am fi să-l credem pe cuvânt pe președintele aflat într-un binemeritat concediu după precedentele vacanțe, chestia asta se probează cu acte. Atât familia Iohannis, cât și ANAF Sibiu trebuie să fie în posesia declarațiilor de impunere și a ordinelor de plată aferente. Dat fiind că sumele și contractele de închiriere au devenit deja publice, la fel trebuie să se întâmple și cu documentele care pot proba conformarea familiei prezidențiale la rigorile fiscale”, a declarat ziaristul pentru PSnews.ro.

––––––-

EXCLUSIV Jurnalistul Victor Ciutacu bate cu pumnul în masă în noul scandal în care este implicat şeful statului, Klaus Iohannis: Nici măcar preşedintele…

Reacţionând la dezvăluirile RISE Project privind diferența de 115.000 de euro dintre veniturile din chirii pe care Iohannis le-a trecut în declarațiile de avere (2005-2008) și sumele prezente în contractele pe care politicianul le-a semnat pentru închirierea proprietăților sale imobiliare, Victor Ciutacu a declarat, luni, pentru PSnews.ro, că „nici o persoană fizică, nici măcar preşedintele, nu e imună în faţa Fiscului”.

CITIŢI ŞI: Scheletele penale din dulapul lui Iohannis. Pe ce se întemeiază averea preşedintelui

„Dacă ANAF ar descoperi taxe şi impozite datorate şi neachitate, în urma inspecţiei fiscale pe care este obligatoriu s-o declanşeze, trebuie să i le impute, plus majorările şi penalităţile aferente”, a subliniat Ciutacu.

Ziaristul a amintit că termenul de plată este de 60 de zile după încheierea inspecţiei fiscale şi semnarea procesului verbal de înştiinţare.

„A doua zi după acest termen, se blochează conturile bancare la cererea ANAF”, a punctat realizatorul TV.

El a adus în discuţie şi imunitatea prezidenţială, arătând cum l-ar ajuta aceasta pe Klaus Iohannis.

„Dacă veniturile au fost ascunse cu rea-intenţie, cazul se trimite la Parchet. Abia aici are imunitate, pe durata mandatului, nu şi din punct de vedere al achitării obligaţiilor fiscale restante”, ne-a mai spus Victor Ciutacu.

În acest context, omul de presă a dat propriul exemplu, al proceselor cu statul român, după ce, pe vremea guvernului Emil Boc, autorităţile le-au pretins jurnaliştilor şi altor categorii de profesii liberale care câştigau peste 35.000 de euro anual să plătească TVA, inclusiv retroactiv.

„Am trei ani de procese cu ANAF. De-aia ştiu legea şi procedurile. În cazul nostru, al faimoșilor beneficiari de drepturi de autor, administrațiile financiare unde eram arondați au început inspecțiile fiscale în urma unui ordin scris al președintelui ANAF de la acea vreme, Sorin Blejnar”, a detaliat Ciutacu.

De cealaltă parte, situaţia lui Klaus Iohannis este mult mai simplă, consideră Victor Ciutacu.

„În cazul președintelui Iohannis (pe care abia aștept să văd cine și dacă are curajul să-l verifice), nici măcar nu e nevoie de asemenea demersuri. Orice inspector fiscal de la Administrația Financiară pe raza căreia domiciliază la Sibiu familia Iohannis o poate face în baza cadrului legal existent”, a conchis jurnalistul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *