Skip to content
Politică

EXCLUSIV Coincidența neagră între o presupusă amenințare a lui Iohannis și ultima acțiune a DNA. Efectele ascunse ale anchetei DNA împotriva Ayatollahului din PNL

Joi dimineață, procurorii DNA l-au ”călcat” pe vicepreședintele PNL, Sorin Frunzăverde,  ”alintat” în lumea politică Ayatollahul.

Citește și: UPDATE Surse: Ancheta ar putea să îl lovească indirect și pe Iohannis/ Percheziții la domiciliul unui baron PNL. Descinderi sunt și la sediul unui Consiliu Județean

Deși sunt indicii, deja de o bună perioadă, că în ograda lui Frunzăverde s-ar fi săvârșit diferite presupuse fapte ce ar putea atrage atenția procurorilor, faptul că liderul liberal a ajuns ”client” al DNA putem spune că este o surpriză, având în vedere greutate politică a acestuia.

Trebuie spus că dacă mâine s-ar înființa o școală  unde să fie învățată cum se face politica de culise, Sorin Frunzăverde ar fi de departe unul din cei mai buni profesori, combinațiile politice fiind o materie în care Ayatollahul putem spune că este doctor.

Problemele lui Frunzăverde și de ce pot arunca acestea în aer fuziunea PNL- PDL

În primul rând, Sorin Frunzăverde este cel care a mutat PNL din grupul politic european ALDE de partea PPE. În numeroase întâlniri de partid, vicepreședintele PNL le povestea liberalilor cum, de unul singur, a dus în rândurile PPE, atât pe cei din vechiul PDL, cât și pe cei din PNL.

Frunzăverde este unul din cei trei oameni care au negociat și au pus bazele fuziunii PNL-PDL, alături de Crin Antonescu și Eduard Hellvig. Faptul că șeful CJ Caraș- Severin a fost până în 2012 unul din dinozaurii vechiului PD, fiind în primii 3-4 oameni ca nivel de influență și puterea de decizie și de asemenea cunoscând toate mecanismele interne de funcționare al vechilor pedeliști, a fost un atuu pentru vechiul PNL, aceștia din urmă aflând de la Frunzăverde punctele slabe ale vechilor pedeliști și modul în care trebuie negociată fuziunea.

Ca o paranteză, Frunzăverde este cel care a înregistrat în 2012, la OSIM, marca ”Partidul Naţional Popular Liberal”. Acest lucru s-a petrecut imediat după ce fostul pedist a trecut în barca lui Crin Antonescu, iar mai multe surse politice din rândul liberalilor spun că Frunzăverde a început negocierea trecerii PNL la PPE încă din 2012, deși aceasta s-a petrecut abia în 2014.

Chiar dacă Frunzăverde a fost  și este încă un politician cu o uriașă influență politică, acesta pare să nu își fi găsit locul nici în echipa lui Crin Antonescu (deși a fost adus de acesta în partid), nici în cea a lui Iohannis și, după cum putem vedea, nici în cea a tripletei Gorghiu- Atanasiu- Petrache.

Totuși, faptul că Ayatollahul  a intrat acum în malaxorul procurorilor DNA, iar premisele nu sunt deloc unele favorabile pentru acesta, poate fi considerată o lovitură dură pentru fuziunea PNL-PDL. Practic se pierde unul din oamenii de legătură dintre cele două parte, care putea îmbunătăți situația tensionată existentă între cele două formațiuni ce au fuzionat. Chiar dacă nu mai era tocmai în prima linie a noului PNL, Frunzăverde putea fi mediatorul războiului dintre gruparea lui Blaga și cea a lui Atanasiu din vechiul PNL.

După trădarea lui Băsescu din 2012, Frunzăverde l-a trădat și pe Iohannis?

Trădarea lui Frunzăverde din 2012, prin trecerea la PNL, a paralizat, la propriu,  PDL-ul. Acesta fusese ales în conducerea partidului cu câteva luni înainte de plecarea din partid şi reprezenta tabăra lui Vasile Blaga, fiind considerat mâna dreaptă și omul de bază al șefului PDL.

Până să fie stâlpul grupării Blaga din PDL, trebuie reamintim că Frunzăverde a fost timp de mulți ani locotenentul fidel al lui Băsescu, dar în 2007, brusc, legătura dintre ei s-a răcit. Ruperea legăturii dintre Băsescu și Frunzăverde a fost momentul în care vechea gardă din PD a făcut în spate și au ieșit la rampă juniorii Udrea, Boc sau Anastase.

Potrivit jurnalistului Silviu Mănăstire, în seara primului tur al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis, cel care obținuse doar 30% și avea o diferență de 10% de recuperat în fața lui Ponta, Sorin Frunzăverde a fost văzut la sediul partidului alături de ceilalți baroni PNL. Iohannis le-a jurat atunci baronilor că, dacă va câștiga alegerile, o să-i execute pe toți cei care l-au sabotat în primul tur.

Potrivit jurnalistului de investigații, martorii la acea presupusă amenințare a lui Iohannis  spun că a fost singura dată în care actualul președinte s-a enervat și a strigat în campania electorală.

În primul  tur al alegerilor prezidențiale din 2014, Iohannis a obișnuit la Caraș Severin un scor de 34,48%, în timp ce Ponta  a luat 43% din voturi. Această diferență o putem considera drept una extrem de mare, având în vedere că Frunzăverde conduce cu mână de fier acest județ și ar fi putut să obțină un scor mai bun pentru candidatul PNL.

De asemenea, potrivit informațiilor noastre, lui Frunzăverde i s-ar reproșa, în culisele PNL, legăturile și relația apropiată cu PSD la nivelul județului Caraș- Severin.  Liberalul, despre care unii din PNL spun că este vopsit în roșu de ceva timp, are o relație extrem de apropiată cu deputatul  Ion Mocioalca, șeful PSD Caraș.

Băsescu a invocat că masoneria a decis trecerea la PNL a lui Frunzăverde

Fostul Președinte al României, Traian Băsescu, a încercat să subliniez, în 2013, că în spatele trecerii lui Frunzăverde la PNL s-ar afla masoneria. După această poziție a fostului șef al statului, Frunzăverde a venit cu lămuriri, recunoscând totodată că este membru al masoneriei, dar a punctat că nu a primit niciodată ordine. Masoneria, până la urmă, nu vă supăraţi, dacă tot discutăm subiecte de acest gen, masoneria este o organizaţie specifică lumii libere. Este o organizaţie care de-a lungul timpului s-a ridicat împotriva sistemelor absolutiste, poate că aici am putea găsi explicaţia unei stări de disconfort. Nu are nicio legătură şi cu atât mai mult, nu primesc comenzi de la nimeni, să fim serioşi. În organizaţiile libere nu se dau comenzi. Comenzi se dau în alt tip de organizaţii”, a mai susţinut Frunzăverde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *