Skip to content
Politică

EXCLUSIV Prima reacție a lui Călin Popescu Tăriceanu după ce dosarul privind votul din cazul Șova ar fi ajuns la DNA

Liderul Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a comentat, în exclusivitate pentru PSnews.ro, informația potrivit căreia Parchetul ar fi trimis la DNA dosarul privind votul în cazul senatorului PSD, Dan Șova.  Antena3 informează că ar putea urma chiar audieri în acest caz.

Citește și: Reacția explozivă a unui avocat: „Parlamentul nu mai există”/ Călin Popescu Tăriceanu, în vizorul DNA

”Nu comentez știrea, însă, de principiu: hotărârile Senatului nu pot să fie anchetate de Parchete.

În cazul unor hotărâri ale Senatului nu are ce să caute Parchetul, nici DNA, nici Parchetul General pentru că hotărârile Senatului sunt politice și nu au dreptul să le ancheteze pentru că încalcă principiul separației puterilor în stat.

Dacă există o contestație sau vrea să se formuleze o contestație, contestația se poate adresa în cazul hotărârilor pe care le ia Parlamentul se poate adresa numai Curții Constituționale.

Există o diversiune care văd că nu se sesisează că ”vor să îl ancheteze pe Tăriceanu”. Tăriceanu nu ia decizii în calitate de Președinte al Senatului că nu e comandant de pluton care spune ”băieți culcat, băieți drepți, băieți la dreapta sau la stânga”.

Tăriceanu ca Președinte al Senatului formalizează hotărârile sau celelalte acte pe care le emite Senatul cu majoritatea membrilor săi, prin votul și decizia lui. Eu nu fac acte de  voință unipersonală. Nu sunt director de întreprindere care decide în numele întreprinderii. Președintele Senatului formalizează, așa cum scria și Curtea Constituțională, într-o decizie luată acum de curând, hotărârile pe care le ia majoritatea membrilor Senatului.”, a precizat Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru PSnews.ro.

Citește și: EXCLUSIV Cristian Pârvulescu, reacții virulente față de modificările propuse de Kovesi: ”Asistăm la un asalt asupra drepturilor omului de nedescris”

Scandalul în cazul Şova a început pe 25 martie, când senatorul a scăpat de arestarea cerută de DNA, în baza unui vot controversat. Au fost 79 de voturi pentru şi 67 împotrivă. Deşi arestarea lui Şova a fost votată favorabil de majoritatea senatorilor prezenţi, rezultatul a fost considerat împotriva arestării, pentru că nu s-a întrunit o majoritate calificată, adică jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *