Invitat la „Puterea Știrilor”, Lucian Diaconescu, medic primar ortopedie-traumatologie la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București, a comentat unul dintre cele mai grave fenomene cu care se confruntă sistemul medical din România – exodul medicilor. El spune că sunt destui medici români care au studiat în străinătate și ar vrea să se întoarcă, doar că nu o pot face pe o poziție similară în România, din cauza birocrației – de exemplu, faptul că doar la noi există titulatura de „medic primar”. Lucian Diaconescu este de părere că nu doar salariile majorate sunt importante pentru medici, ci și condițiile în care lucrează, astfel încât să nu pună în pericol viața pacienților.
Ps News: De ce continuă acest exod al medicilor, deși salariile au crescut?
Dr. Lucian Diaconescu: Salariile medicilor au crescut, afirmație absolut adevărată. Este într-adevăr remarcabil din acest punct de vedere la ce nivel s-a ajuns, însă iată că totuși nu mulțumește. Tinerii noștri colegi vor în continuare să plece din cauza condițiilor de lucru, subfinanțarea sistemului de sănătate. Eu nu mă pot duce la un loc de muncă, spital, cabinet privat sau orice altă instituție de stat în care să îmi lipsească lucruri cu care eu, doctorul X, mă duc să tratez incomplet un pacient, iar de aici să derive vreun caz de malpraxis.
La Iași, nu din bogăție s-a ajuns la acea situație (n.r.- cazul medicilor care montau pacienților dispozitive medicale prelevate de la cadavre), nu din exces de implanturi, nu era cineva care avea pe o masă vreo 20 de implanturi din acelea și doctorul în chestiune a zis <<nu, domnule, eu îl iau de la un pacient decedat și-l implantez>>. Din cauza lipsurilor s-a ajuns la această chestiune. Pentru că, practic, dacă e să ne gândim doar din punct de vedere al eticii, un medic când va avea de decis, am un pacient decedat, i-am pus implantul acum o oră și a decedat, că s-a întâmplat, se întâmplă. Am aici un pacient care va deceda, nu mai am niciun alt implant, îl am pe acesta pe care aș putea să-l iau și să îl pun la pacient.
PS News: Ce faceți apropo de principiile de etică medicală?
Dr.Lucian Diaconescu: Ce fac? Îl voi salva pe acesta sau pentru a mă păzi pe mine voi spune nu există, asta este. Noi n-avem voie să punem decât implanturi absolut noi, din țiplă, noi-nouțe. Și ca urmare, distinse domn pacient, vedeți că într-o oră îmi pare rău.
PS News: Cu alte cuvinte mai stă în picioare moralitatea în momente de acest gen?
Dr.Lucian Diaconescu: Să nu uităm că există pacienți mulți, foarte mulți, care au încredere în medicii lor, care își caută medici, spre deosebire de conceptul acesta că OK, mă duc să mă operez la Viena, la spitalul AKH Viena, Spitalul Municipal. Bine, la cine te operezi? A, nu știu, acolo mă duc la spital. Deci, acolo este un concept de spital, spitalul AKH, totul este full, top, dar nu știm cine, oricine dintre doctori. În România, după cum spuneam, pacienții au încredere în medici, dar în medici cu nume și prenume. Sunt pacienți care vor să se ducă la doctorul X, da, la el mă duc. De ce? Pentru că ori mi-a operat pe cineva din familie, ori așa mi-au spus niște vecini, am primit o recomandare, mă duc la doctorul X, nu la Y. Nu-i cunosc, n-am auzit de la ei, nu știu despre cine am auzit, la el mă duc.
Deci există un nivel de încredere mare al pacienților în medicii. De aceea medicul va fi întotdeauna obligat moral să satisfacă această încredere pe care pacientul i-o oferă, oferindu-i tratamentele la valoarea să zicem maximală din punct de vedere al prestației medicale.
PS News: Ce înseamnă până la urmă etica medicală?
Dr.Lucian Diaconescu: Etica medicală există, să nu uităm să pornim din vechime, de la jurământul lui Hipocrat în care există acea celebră zicere numită Primum non nocere, adică în primul rând să nu faci rău. Ceea ce în ziua de astăzi este considerat un principiu de bază, dar tipologia eticii sau forma de judecată din etica medicală este că acești patru piloni ai eticii pe care îi vom menționa în cele ce urmează sunt de egală înălțime sau sunt pe același plan. Nu primează unu în fața celuilalt. În primul rând este Primum non nocere să nu faci rău, în al doilea rând este să faci bine, cele două nu sunt o repetiție, reprezintă o completare a unuia cu celălalt. Al treilea este autonomia, se referă la pacient și de asemenea tot la pacient este aceea cu justețea sau egalul acces al pacientului.
Primum non nocere este un principiu de bază, vine din vechime, din anii 500 î.Hr., pe vremea lui Hipocrate. Acest lucru, să nu faci rău, este o chestie pozitivă, dar în egală măsură este și restrictivă. Dacă ar fi să te iei doar după acesta, să nu faci rău și doar atât, ar însemna că nu ai voie să faci o incizie pe pacienți, să tai pacientul că-i faci rău, n-ai voie să faci o operație pentru că-ți încalci acest principiu, n-ai voie să prescrii un medicament. Este știut că pe lângă efectele pozitive, un medicament, oricare ar fi el, de la aspirină la chimioterapice, poate avea și efecte adverse, adică toxice.
Orice medicament are efecte secundare pe care eu, ca medic, le știu și nu le pot prescrie pacientului, dacă ar fi să mă ghidez doar după acest principiu, să nu fac rău. De aceea există al doilea principiu și anume să faci întotdeauna bine, astfel încât aceste două principii coexistă fără să se calce unul pe celălalt în picioare.
Dacă mergem, apropo cu ce se confruntă un medic, la pilonul numit autonomia pacientului, e clar că pacientul trebuie să fie absolut informat, trebuie să existe acest consimțământ informat al pacientului asupra a ceea ce urmează să i se întâmple, indiferent că este într-o sală sau urmează să ajungă să fie operat de bătături sau de un transplant cardiac. El trebuie să aibă un consimțământ informat în care se spună implantul e de calitatea cutare, te operează echipa medicală X, Y, Z,W.
În toată povestea asta, care înseamnă un desfășurător normal de evenimente, apar și excese, fie de un fel, fie de alt fel. Adică, fie excese din partea statului sau a corpului medical, fie excese din partea pacienților pentru că există și nu puține sunt cazurile în care există un fenomen, se cheamă consumerism, adică victima pieței de consum. Este un principiu și-n etica de business consumerismul, darămite în medica medicală, în care vin pacienți la cabinetul unui doctor și spun, oarecum îi dictează, domnule doctor sau doamna doctor, eu am nevoie de medicamentul cutare. De ce? L-a luat și o vecină din bloc și știu eu că face bine, adică vine omul cumva, cu ghilimele de rigoare, cu lecția învățată, neștiind dacă medicamentul ăla este indicat pentru el.
PS News: Mai vin românii cu atenții la doctor? Ați mai întâlnit situații?
Dr.Lucian Diaconescu: Nu cred, sincer. În ideea de cabinete, oameni, nu știu, poate buchete de flori, dar dacă vă gândiți la forma aceea mai urâtă, până la urmă, pentru că niciunuia dintre medici nu-i place postura asta, să i se bage în buzunar, nu-i plăcut. Dar oricum ar fi, e cam trecută.
PS News: Mulți români se plâng că ajung la urgențe și stau la cozi. Cum luați pacienții în funcție de gravitate, de cine ajunge primul ?
Dr.Lucian Diaconescu: În primul rând, în România, înainte vreme un spital avea niște camere de gardă prin care, în funcție de ce secție avea, era un medic care stătea de gardă, venea un pacient de ortopedie, îl vedea, sau venea un pacient de urologie, îl vedea. Și tot așa. Nu făcea mai nimeni un triaj, că nu era conceptul de triaj. Au apărut medicii de urgență calificați în a acorda urgență, indiferent de specialitate. Practic, în ziua de astăzi există așa-numitul UPU, unitatea de primiri urgențe, care este parterul unui spital oriunde în țara asta, sau o formă mai mică de UPU care cheamă CPU, care înseamnă compartiment de primiri urgențe. Această unitate de primiri urgențe are medici care sunt abilitați să se ocupe de toate formele de urgențe pe care o salvare le aduce acolo. De ce vin salvări 20 deodată în același loc, când există un centru de coordonare care ar putea să trimită și în alte părți?!
Sunt spitale care nu au egal acces să nu aglomereze și tu trimiți 20 de salvări, în același moment, în condițiile în care sunt doi medici. Atunci se creează niște situații de o anumită manieră și medicii aceia, să nu uităm că sunt oameni și că lucrează într-un ritm în care acum văd un stop-cardiac, peste 5 minute văd o fractură, după care văd un sindrom ocluziv și tot așa. E un alt stil de viață, n-ai timp să stai. Unitatea de Primiri Urgențe nu face tratamente, inițiază tratamente, stabilizează pacientul și-l oferă ulterior unei secții care să-i confere tratamentul complet și corect. Sunt situații în care sunt mulți pacienți și apare conflictul acesta etic: Care este urgența?
Din momentul în care ai stabilit că există un triaj, triajul acela este principala formă de a încălca etica, pentru că practic: unu, voi trata pacientul în funcție de ordinea venirii, în funcție de gravitatea bolii, în funcție de cât de tare îl doare. Sunt oameni care suferă din cauza durerii sau în funcție de cât de gravă este boala sau suferința e raportată la punerea în pericol a vieții. Pentru că poate fi cazul unei fracturi, de exemplu, cu o durere extraordinar de mare, pacientul țipă din toate puterile, dar nu își poate pierde viața, doar că îl doare îngrozitor de tare și la 5 minute după el vine un stop cardiac la o femeie bătrână, 80 de ani. Acea femeie e sigur la limita, nu știi dacă o mai salvezi dacă nu intervii în următoarele 2 minute ai o singură echipă, de exemplu într-un CPU, într-o chestie mai mică, undeva mai în țară. N-are decât o singură echipă de gardă în momentul ăla, echipa aceea nu are cum să se ocupe de amândoi. Este genul de caz-studiu care a fost aplicat de americani, apropo de ce vei decide, ce vei alege.
PS News: Problema este că avem prea puțini medici?
Dr.Lucian Diaconescu: Cu siguranță sunt puțini medici în departamentele de medicină de urgență, în terapia ATI. Sunt departamente, secții, zone sau specialități care la momentul ăsta sunt deficitare din punct de vedere al personalului, după cum sunt doctori care vor să se întoarcă, stabiliți fiind în Anglia sau orice altă parte, și nu prea pot, pentru că mai există o calificare.
Este o calificare și când se scoate la concurs, de exemplu, dacă s-ar scoate un la concurs undeva un post de medic primar ortopedie, eu m-aș putea înscrie. Un altul din America sau din Europa, ca să i se recunoască studiile nu s-ar putea scrie pentru că nu există calificativ. Conceptul de medic primar nu există decât în România.
PS News: Deci s-ar întoarce în România?
Dr.Lucian Diaconescu: Omul ar putea să vină, dar el a studiat în Franța, a rămas în Franța și profesează în Franța de 20 de ani și vrea să se întoarcă acasă. Ca vârstă, ca poziție ar concorda cu medicul primar, poate ar fi și mai presus, dar nu se poate înscrie, darămite să dea examenul. Deci nu ajunge în faza aia, pică la faza de dosar, pentru că acest concept de medic primar care este perimat în România și nu există admitere în alte părți, el există și este ținut în continuare în mod artificial.
