Ce va rămâne din marea familie Occidentală? Ce perspective mai are modelul democratic? Se mai poate dezvolta acesta, sau asistăm la declinul său? Sunt câteva întrebări la care istoricul Francis Fukuyama, autorul lucrării Sfârșitul istoriei și ultimul Om răspunde într-un interviu excepțional publicat de Institut Montaigne.
Dominique Moïsi: 2023 este anul în care se împlinesc două decenii de la izbucnirea războiului din Irak. Într-un interviu recent, recunoașteți anumite erori de interpretare privind acest subiect. Care este poziia dumneavoastră actuală față de acest război ?
Francis Fukuyama: La 20 de ani de la începutul războiului în Irak, încrederea noastră absolută în modelul democratic și în capacitatea acestuia de a prospera s-a micșorat dacă nu cumva s-a prăbușit. Administrația Bush sublinia nevoia urgentă de a-l opri pe Saddam Hussein în actele sale: acesta era mai rău decât predecesoorul său, iar argumentele mi se păreau puternice la acea vreme. Atentatele de la 11 septembrie au ucis 3000 de oameni, dar dacă Al-Qaïda ar fi vrut, acestea ar fi putut face 30.000 de victime. Atunci, americanii se gândeau la un al doilea atac și aveau tendința să supraestimeze amploarea amenințării.
În america Latină, Statele Unite au încercat să replice modelul Salvador, Nicaragua, ceea ce s-a dovedit a fi un eșec. Credeam, la vremea respectivă, că avem datoria de a ne angaja într-un fel de convertire a Orientului Mijlociu la democrație. Dar aici vorbim despre o regiune pe care nu o cunoșteam. Politicienii americani dădeau drept exemplu Germania și Japonia. E adevărat, acestea au devenit democrații, însă nu poți transpune aceste rețete în alte regiuni ale lumii. În Irak, de exemplu – acest lucru nu era posibil, nu puteam începe un proces pe care eram incapabili să-l ducem la bun sfârșit. Când a început războiul din Irak, nu întrevedeam nivelul scăzut de pregătire a Statelor Unite. Donald Rumsfeld, Secretar de Stat în Administrația Bush, prevedea retragerea din Irak, la sfârșitul anului 2003, după instalarea lui Ahmed Chalabi, în fruntea statului. Pentru el, democrația avea să se instaleze de la sine, lucru care nu s-a întâmplat. Această necunoaștere a specificului zonei a și dus, de altfel, la ruptura cu prietenii mei neo-conservatori. Eram conștient de aroganța administrației Bush, de certitudinea că deține adevărul, de încrederea în căderea dictaturii Hussein – idei total greșite.
Dominique Moïsi: Revenind în prezent, regăsim aceleași neînțelegeri între diferitele regiuni ale lumii. Ce părere aveți despre neutralitatea țărilor din Sud față de Ukraina, între Statele Unite și Rusia?
Francis Fukuyama: Mai întâi, aș vrea să clarific un lucru: un stat a cărui formă de guvernământ este democratică, nu înseamnă automat că este un spațiu în care democrația este ideologia supremă și absolută. Pentru americani și francezi, democrația face parte din identitatea națională, însă pentru alte state, aceasta este doar o formă de guvernare. Dacă state din America de sud vor fi, de mâine, democratice, aceasta nu va ocupa același loc în identitatea lor națională. Cu toate acestea, democrația americană a cunoscut perioade tulburi în ultimii ani și nu mai are puterea de atracție din anii 80. Să nu uităm de curentul naționalist și populist din timpul administrației Trump. Donald Trump este încă prezent, el va candida în 2024 și poate fi reales. Cu alte cuvinte, Statele Unite nu mai sunt modelul de democrație pe care îl știam.
Dominique Moïsi: Nu mai trăim într-o lume cu doi poli puternici, chiar dacă asistăm la o competiție acerbă între China și Statele Unite. Ați analizat de-a lungul timpului democrația și viitorul acesteia. Ce părere aveți despre această nouă configurare a lumii ?
Francis Fukuyama: Mai întâi, primatul geopoliticiului asupra ideologicului nu este un fenomen nou, am mai văzut asta pe vremea Războiului rece. Pentru a contracara Uniunea Sovietică, Statele Unite au apelat la relații cu șefi de stat nefrecventabili, antidemocratici și corupți: Arabia Saudită, Iran, Filipine. Trăim într-o lume guvernată de geopolitic; nu există o țară care să facă din democrație în sensul ideologic, un principiu director, unic și dominant în ce privește politica externă. În realitate, în ultimele decenii am trăit într-o paranteză, după căderea Zidului Berlinului și a Uniunii Sovietice. Această hegemonie militară, culturală, economică a fost una neobișnuită. Acum revenim la o reconfigurare „clasică”, cu o lume multipolară, organizată în jurul mai multor clivaje ideologice.
Dominique Moïsi: După momentul Donald Trump și atacul Capitoliului, pe 6 ianuarie 2021, Statele Unite nu au mai reprezentat visul democrației, ci, mai degrabă, coșmarul acesteia. Vă preocupă viitorul Americii?
Francis Fukuyama: Eu sper ca influența lui Trump să scadă, însă acesta pare să capteze atenția presei și să-l devanseze pe Ron DeSantis. Totuși, în acest moment, probabilitatea revenirii sale mi se pare destul de redusă. Democrații trebuie să vină cu o propunere solidă. Joe Biden este foarte bătrân, iar Kamala Harris este prea puțin populară.
Dominique Moïsi: Dincoace de Ocean, Emmanuel Macron are un discurs echidistant față de China și Statele Unite. Cum vedeți viitorul politic al Franței?
Francis Fukuyama: Mi se pare lăudabilă ideea ca Europa să aibă mai multă autonomie în raport cu Statele Unite. De altfel, și Statele Unite îi cer acesteia asumarea mai multor responsabilități în ce privește apărarea mai ales. Însă aceasta nu are cum să nu „mai depindă” de Statele Unite, iar războiul din Ucraina este dovada. Statele Unite rămân cel mai important aliat în perioade de război, cu asigurarea nevoilor financiare și militare aferente. Franța și Germania nu pot susine Ucraina așa cum a făcut-o Washington-ul. Ideea unei autonomii strategice europene este seducătoare, dar e drum lung până acolo. E inutil să susții acum o echidistanță între o Chină totalitară și o Americă democratică.
Dominique Moïsi: Revenind la evoluția politicii franceze, nu putem ignora opoziția, dacă nu chiar ura pe care o manifestă opinia publică față de Macron. Fenomenul aceta este reprezentativ pentru o tendință globală legată de evoluția democrației în era tehnologiei, respectiv oscilarea între cultul personalității și disprețul față de figurile publice. Cum percepeți situația din Franța ?
Francis Fukuyama: Este o mare diferență între, pe de o parte, zonele urbane educate, expuse economiei globalizate, și, pe de altă parte, populația de la periferie, cu un nivel scăzut de educație. Aceasta se aplică atât Franței, cât și Statelor Unite. Sprijinul față de așa zisele Veste galbene este strâns legat de densitatea populației. Acest sprijin crește pe măsură ce crește distanța dintre persoană și orașul mare. Această tendință reflectă disparitățile economice create de globalizare, în spații unde oamenii educați câștigă salarii mult mai mari. Din acest punct de vedere, Franța nu este un caz izolat, iar alte țări au cunoscut mișcări populiste comparabile. Marea diferență pe care o identific se referă la greutatea stângii în Franța, care este mult mai importantă și mai populară decât în Statele Unite. În timp ce Bernie Sanders a depășit ceea ce mulți speraseră când a încercat să preia funcția în 2016, extrema stânga și stânga populistă rămân relativ slabe în Statele Unite. În Franța, manifestațiile împotriva reformei pensiilor sunt realizate în mare parte de sindicate, care rămân o bază solidă pentru partidele de stânga. În acest sens, țara își păstrează încă cele mai vechi tradiții politice.
Dominique Moïsi: Cum pot democrațiile să lupte cu populismul astăzi?
Francis Fukuyama: Există o dezbatere acum, care este motorul populismului, în economie sau cultură. Eu cred că acestea interacționează. Pe plan cultural, există un resentiment puternic legat de succesul elitelor, care și-au protejat pozițiile și adoptă adesea atitudini disprețuitoare față de cei cu o situație precară. Dar să nu cădem în capcana de a asocia populiștii de dreapta cu rasiștii xenofobi, incapabili să înțeleagă lumea în nuanțele și complexitatea ei. Acest discurs disprețuitor alimentează în continuare resentimente.
Pe de altă parte, politicile economice trebuie să sufere ajustări pentru a aborda numeroasele inegalități create de globalizare. Este dificil de spus dacă aceste ajustări vor fi suficiente, mai ales că tehnologia joacă un rol major în dezvoltarea acestui resentiment generat de inegalități. Funcționarea rețelelor sociale afectează grav baza deliberării democratice.
Dominique Moïsi: În ce privește democrația și viitorul ei, sunt două teorii care se ciocnesc. Prima prezice declinul acesteia, în siajul Statelor Unite, cu un mare câștigător, după războiul din Ucraina: Beijingul. Potrivit acestei terorii, la final America nu fi mai puternică, iar Rusia nu va deveni mai slabă. A doua teorie susține că regimurile autoritare nu sunt capabile să susțină un război – așa cum am văzut în Rusia cu Putin la putere – și că doar țările democratice, cum vedem acum în cazul Ucrainei, ar fi cu adevărat rezistente. Ce părere aveți?
Francis Fukuyama: Sunt mai optimist în ceea ce privește viitorul. Țările autoritare pot face greșeli grave, după cum ne arată cazul lui Putin în Ucraina, la fel ca și cel al lui Xi Jinping și al politicii sale „zero covid”. Dar ceea ce contează cel mai mult este solidaritatea impresionantă manifestată de NATO și țările occidentale, inclusiv Japonia. Prin urmare, nu știu dacă Beijingul va ieși victorios în această chestiune. De asemenea, trebuie menționat că amenințarea Chinei pentru Taiwan este anterioară invaziei rusești a Ucrainei. Cu toate acestea, posibilitatea ca o mare putere să recurgă la forță într-un mod atât de direct este acum reconsiderată. Occidentalii se pregătesc pentru acest lucru: NATO se extinde, odată cu aderarea Finlandei și, sperăm, a Suediei. Unitatea acestui front, intensitatea acestei solidarități și această hotărâre de a rezista în fața oricărei manevre agresive la nivel geopolitic, sunt măsuri comune fără precedent, cu totul altele decît acum un an și jumătate. Desigur, probabil că nu va fi suficient pentru a face față tuturor provocărilor cu care ne confruntăm. Cu toate acestea, este deja un prim pas crucial pentru a ne proteja împotriva celor mai pesimiste scenarii.
Francis Fukuyama este autorul bestsellerului Sfârșitul istoriei și ultimul Om (Ed. Paideia), profesor la Institutul de Studii Internaționale Freeman Spogli, Universitatea Stanford. Dominique Moïsi este consilier la Institut Montaigne, specialist în geopolitică.
Sursa: institutmontaigne.org
