Skip to content
Societate

Familia de români acuzată că şi-a bruscat copilul în Danemarca e nevinovată, anunță Gabriela Firea: Eforturile nu au fost în zadar

stirileprotv.ro

Familia de români care a afost acuzată anul trecut că şi-a bruscat bebeluşul în Danemarca a fost declarată nevinovată de către autorităţile statului nordic.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, afirmă că demersurile făcute de instituţia pe care o conduce împreună cu reprezentanţii Ministerului de Externe nu au fost în zadar şi că astfel calvarul familiei a încetat.

Familia acuzată că și-a bruscat copilul, la începutul anului trecut, în Danemarca este nevinovată! Autoritățile daneze au închis urmărirea penală în cazul tinerilor români motivând că nu poate fi dovedit vreun abuz. În sfârșit, tinerii pot să-și crească băiatul în liniște.

Mă bucur nespus că familia Rotundu a scăpat de coșmarul început anul trecut, la scurtă vreme după nașterea băiatului lor. Atunci, după arestarea lor de către autoritățile daneze, am făcut tot ce a stat în atribuțiile Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, pentru a aduce băiețelul în România, la bunici.

Cu ajutorul Ministerului Afacerilor Externe și a misiunii diplomatice a României în Danemarca am ținut legătura cu instituțiile daneze și am reușit să repatriem nou-născutul în condiții de siguranță. Cu toții am fost surprinși să vedem că starea de sănătate a băiatului era una foarte bună, contrar spuselor inițial în Danemarca.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane, ochelari de vedere şi text care spune „Ekstra Bladet JANUAR 201 RENSET FOR MISTANKE AEGTEPAR GAR FRI: Politiet dropper én gang for alle -sag og mistanke om babyvold Det, ivar udsat for Danmark, hardt gvirkelig misforstaelse Sag droppet mistankeom,atde sorgsfulde. vidstej der hjaelp opkast udfordringer Vi vender aldrig tilbage vurderede esome a det umenneskelig retssystemeti Danmark bed-”

Faptul că acum părinții au fost absolviți de orice vină este și o dovadă că eforturile autorităților din România nu au fost în zadar!”, a scris Gabriela Firea pe contul său de Facebook.

Ea a menţionat că este la curent cu toate celelalte cazuri similare şi i-a asigurat pe românii aflaţi în alte ţări că Ministerul Familiei se va implica în problemele lor în continuare.

Sunt la curent și cu noutățile în cazul familiei Furdui din Germania. Încă doi dintre copii s-au întors în familie și doar unul a mai rămas sub protecția autorităților germane. În cazul Furdui, ministerul și ANPDCA s-au implicat activ. Au fost aplicate procedurile pentru toate astfel de cazuri când avem de-a face cu protecția drepturilor copiilor cetățeni români în afara granițelor.

Vreau să-i asigur pe toți românii din afara granițelor că Ministerul Familiei și ANPDCA se implică în toate cazurile care ne sunt aduse la cunoștință din alte țări. Însă, în fiecare astfel de situație trebuie urmați pași diplomatici și respectată legislația statelor respective. Nu abandonăm pe nimeni!”, a mai scris Firea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *