Skip to content
Politică

Familia Regală colindată de sute de persoane la Săvârșin

Ca în fiecare an, familia Regală s-a retras la domeniul Săvârșin din județul Argeș. Deși în acest an MS Regele Mihai I a lipsit, cei care s-au ocupat de oaspeți în acest an au fost Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.

Astfel, Săvârşinul a fost colindat sute de români din judeţele Braşov, Vâlcea, Sălaj, Bihor, Hunedoara, Sibiu, Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Cluj.

Principesa Margareta şi Principele Radu au luat parte la slujba de la biserica ortodoxă din comuna Săvârşin, apoi l-au primit la dejun pe Înalt Preasfinţia Sa Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Astfel se încheie şirul de evenimente publice ale Familiei Regale de acest Crăciun.

Zilele următoare, asemenea tuturor familiilor din ţară, Familia Regală va petrece în propriul cămin zilele de sfârşit de an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *