Echipa engleză West Ham United a învins miercuri seara, la Praga, scor 2-1, formaţia italiană AC Fiorentina, în finala Conference League. West Ham a câştigat trofeul printr-un gol marcat în minutul 90.
Repriza secundă a fost dominată teritorial de italieni deşi ocaziile au aparţinut englezilor. De altfel, primul sut pe poarta al Fiorentinei, prin Kouame, a venit abia în minutul 57. În minutul 60 arbitrul spaniol Carlos del Cerro Grande a acordat penalti pentru West Ham United, după un henţ comis de Biraghi, în careu, la o acţiune a lui Bowen, iar Benrahma a transformat fără emoţii, în minutul 62.
În minutul 67, Amrabat a trimis o pasă lungă, perfectă, pentru Gonzalez, acesta i-a pasat, cu capul, lui Bonaventura care a egalat cu un şut la colţul lung. Mandragora a şutat pe lângă poartă dntr-o poziţie excelentă, în minutul 71.
Terraciano a avut o intervenţie excelentă în minutul 80, la lovitura de cap a lui Soucek. Dar golul victoriei a venit în minutul 90, când Lucas Paqueta a pasat perfect pentru viteza lui Bowen, iar acesta l-a învins pe Terraciano pentru 2-1 scor final. West Ham s-a impus şi a cucerit al doilea trofeu european din istorie.
