Skip to content
Politică

UPDATE Fost viceprimar, arestat preventiv

UPDATE – Un fost viceprimar a fost adus, joi după-amiază, la Tribunal cu propunere de arestare preventivă pentru fapte de corupție. Este vorba despre fostul viceprimar al Craiovei, Cristina Calangiu. Aceasta a primit mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile, în urmă cu câteva minute, fiind acuzată de comiterea a nouă infracţiuni de trafic de influenţă.

Calangiu a fost reținută, miercuri după-amiază, pentru 24 de ore, de procurorii DNA.

Potrivit DNA, în perioada 2007-2014 când Calangiu a ocupat funcțiile de manager al Spitalului Clinic de Urgență nr.1 Craiova (2006-2009) și de viceprimar al Craiovei (2012-2015), a pretins și primit, printr-un intermediar, sume de bani cuprinse între 15.000 de lei și 8.000 de euro de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenți medicali, respectiv infirmieri la unități spitalicești de pe raza municipiului Craiova.

În acest dosar se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane printre care Rodica Țenea, consilier juridic în cadrul Direcției Juridice a Primăriei Craiova, și Radu Smarandache, șef serviciu în cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Dolj a Consiliului Județean, aceștia doi aflându-se în arest preventiv din 2 aprilie fiind acuzați de trafic de influență în formă continuată, respectiv, de luare de mită în formă continuată.

În perioada 2013 — 2015, a precizat DNA, Radu Smarandache, în calitate de șef al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanei Adulte cu Handicap din cadrul DGASPC Dolj, printr-un intermediar, a pretins și a primit, în șase rânduri, sume de bani cuprinse între 500 și 1.000 de lei, de la persoane interesate să obțină certificate de încadrare în grad de handicap, fără a fi îndreptățite sau aparținători ai acestora. Smarandache, care avea printre atribuțiile specifice și pe aceea de a răspunde și verifica, alături de ceilalți specialiști ai serviciului, de a aviza raportul de evaluare complexă, respectând criteriile de încadrare în grad de handicap, a intervenit pe lângă membrii comisiei din cadrul serviciului pe care îl conducea, în scopul încadrării acestor persoane în anumite grade de handicap.

De asemenea, în perioada 2012 — 2015, Rodica Țenea, în calitate de consilier juridic în cadrul Direcției Juridice din cadrul Primăriei Craiova, prin același intermediar, a pretins și primit în mai multe rânduri sume de bani cuprinse între 2.000 de lei și 8.000 de euro, de la persoane interesate să se angajeze la diverse instituții din municipiul Craiova sau să se pensioneze medical, prevalându-se de relațiile pe care le are cu factorii de decizie în cadrul acestor instituții.

Calangiu și-a depus demisia din funcția de viceprimar al Craiovei pe 16 februarie invocând motive personale, potrivit realitatea.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *