Skip to content
Educație

Fosta guvernare trebuia să indexeze salariile profesorilor în 2020 și 2021, dar n-a făcut-o, spune Natalia Intotero (PSD): Problema se va rezolva prin legea salarizării

PSnews.ro

Deputata PSD Natalia Itotero este optimistă că negocierile începute deja de liderul social-democrat Marcel Ciolacu și premierul Nicolae Ciucă vor reuși să rezolve problema salarizării profesorilor, iar greva generală anunțată pentru 22 mai nu va mai avea loc. Contactată de PS News, deputata a punctat faptul că salariile cadrelor didactice vor fi mărite odată cu noua lege a salarizării, care este jalon în PNRR. Intotero a precizat că salariile profesorilor ar fi trebuit indexate în 2020 și 2021, însă guvernarea de atunci n-a făcut acest lucru, invocând criza economică provocată de pandemie. Ea a făcut apel la cadrele didactice să nu înghețe anul școlar.

„Sunt optimistă, având în vedere au existat și continuă existe discuții cu liderii sindicatelor din învățământul preuniversitar, dar și din învățământul universitar. Chiar și în cursul zilei de ieri (miercuri – n.r.) au fost întrevederi cu președintele Marcel Ciolacu și cu premierul României. În egală măsură, vreau asigur că în noua lege a salarizării, care este jalon în PNRR, jalonul 490, o componentă specială va fi adresată domeniului învățământ și anumitor creșteri salariale pentru cadrele didactice.

Din păcate, în anul 2020 și în anul 2021, salariile cadrelor didactice nu au mai fost indexate, deși trebuiau beneficieze de această indexare. S-a justificat în perioada pandemiei și au fost indexate doar pentru medici. Din 2022, momentul în care am intrat la guvernare, au început fie indexate salariile cadrelor didactice, dar nu suficient cât acopere și perioada la care am făcut referire. Categoric, dacă ne dorim un învățământ de performanță, pe lângă investiția în infrastructură, este foarte importantă investiția în capitalul uman”, a declarat deputata.

Natalia Intotero a făcut un apel la profesori să se gândească la elevi ca la proprii copii și să nu înghețe anul școlar.

„Eu sper nu se întâmple acest lucru și am încredere în cadrele didactice din România că, atunci când au ales această meserie, au făcut-o din iubire pentru copiii pentru care muncesc, așa cum își iubesc proprii copii. Sper nu se ajungă acolo atâta timp cât a existat, există și va continua existe acest dialog. Desigur, poate că există și o neîncredere a sindicatelor, pentru că, repet, cei 2 ani în care ei nu au beneficiat de nicio creștere salarială i-au făcut cumva fie revoltați acum și nu aibă încredere și pentru această componentă a salarizării nu s-a mai regăsit în legile educației. Nu puteam altfel face această creștere. Fiind vorba de lege organică, această parte a trebuit fie trecută pe legea salarizării, așa cum este trecut și pentru alte domenii de activitate”, a conchis deputata. 

Ligia Deca, despre greva de avertisment: Fac apel la profesori să supravegheze copiii, chiar dacă nu țin orele

Ministrul Educației, Ligia Deca, a făcut, la Digi24, un apel către profesori care intenționează să intre în grevă miercuri, timp de două ore, să supravegheze copiii, chiar dacă nu țin orele.

Profesorii se pregătesc să pună lacătul pe școli de lunea viitoare, cu patru săptămâni mai devreme decât prevede programa școlară. Deja liderii de sindicat au făcut un apel către părinți să-și tină copiii acasă începând din 22 mai. Înainte de greva generală va fi una de avertisment. Miercuri, timp de două ore (între 11.00 și 13.00), profesorii nu-și vor ține orele, iar copiii vor fi doar supravegheați. Și universitățile intră în grevă generală. Este foarte posibil ca examenele să fie anulate sau amânate, a anunțat Anton Hadăr, președintele Alma Mater.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a vorbit despre acest protest și a făcut apel la cadrele didactice să supravegheze elevii în cele două ore, chiar dacă nu țin orele.

„Fac apel pe această cale la cadrele didactice care trebuie să desfășoare protestul la școală să supravegheze elevii chiar dacă nu țin orele, pentru că este absolut normal ca să nu avem sincope în procesul educațional și să nu aducem nici necazuri familiilor care știu că au copiii la școală în acel intervar orar. Fac apel la cadrele didactice care știu că sunt extrem de responsabile”, a mai spus ministrul. Ligia Deca speră să nu ajungem în situația în care această formă de protest să fie declanșată

Ligia Deca speră să nu ajungem în situația în care această formă de protest să fie declanșată

Liga Deca a mai adăugat că speră să nu se ajungă în situația în care această formă de protest să fie declanșată.

„Eu încă sper că nu ajungem în situația în care această formă de protest să fie declanșată. Am avut o întâlnire cu liderii sindicatelor pe 9 mai săptămâna trecută. Am discutat de ce putem face noi, de la Minister, pentru ca nemulțumirea să scadă și să nu existe premisele pentru un astfel de gest. Multe dintre lucruri nu țin de Ministerul Educației deloc. Mâine o să avem o nouă întâlnire cu liderii sindicatelor din preuniversitar, pentru că avem un proces pe care vrem să-l demarăm, negocierea contractului colectiv de muncă. Sunt incluse o serie de chestiuni care țin de concedii, faclități, măsuri de sprijin și sperăm să aibă loc și întâlnirile cu reprezentanții Guvernului care pot să avanseze discuții și vizavi de grila salarială, pentru că acolo este chestiunea care doare cel mai tare”, a mai explicat Ligia Deca.

Întrebată dacă este de acord cu cerința ca un profesor debutant să aibă salariul mediu pe econiomie și toate celelalte salarii să fie majorate proporțional, ministrul a răspuns că da și că „a lucrat cu sindicatele pentru a construi propunerile de grilă de salarizare pentru sectorul învățământ”.

„Sunt de acord. Absolut. Am și lucrat împreună spre finalul anului trecut și începutul acestui an împreună cu sindicatele, s-a făcut un grup de lucru la Ministerul Educației pentru a construi propunerile de grilă de salarizare pentru sectorul învățământ, cu care să putem merge la negocierea pe legea salarizării publice. Le-am transmis către Ministerul Muncii, ele sunt semnate de reprezentanții ministerului si de cei ai federațiilor. Cred că orice reformă în educație are nevoie de cadre didactice motivate, pentru a le reda si prestigiul, pentru a avea și acel respect în societate pe care ni-l dorim cu toții pentru profesori. Avem nevoie ca salariile să fie unele decente. Această promisiune a salariului debutantului în învățământ la nivelul salariului mediu pe economie a fost făcută de către reprezentanții Coaliției și eu cred că este o promisiune care va fi respectată. Acum, calendarul de elaborare a legii salarizării, modul în care se vor desfășura negocierile sunt atributul ministerului care gestionează acest proces”, a mai explicat ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *