„Reîncep școlile, dar situația este foarte incertă în ceea ce privește menținerea accesului la educație în contextul noului val pandemic. În absența unei politici comune în materie, fiecare stat membru își adaptează strategia la situația sa specifică, existând însă riscul apariției de noi inegalități și blocaje în termeni de acces la educație la nivel european. Accesul la educație trebuie protejat în contextul noului val pandemic!”, a scris deputatul european, pe Facebook.
Victor Negrescu a subliniat că printre soluțiile posibile pentru ca predarea cu prezență fizică să continue se numără posibilitatea achiziționării, în regim de urgență, din bani europeni, a tuturor celor necesare pentru asigurarea accesului la educație (fonduri pentru suplimentarea personalului medical din școli, utilarea cabinetelor medicale școlare, teste, măști, dezinfectanți, filtre de aer, dispozitive de învățare online, sisteme de mobilier modulare pentru clase, dispozitive de comunicare adaptate copiilor și profesorilor, etc.).














