Școala Gimnazială Perieți, din județul Ialomița, este vedeta ultimelor zile pe rețelele de socializare. Odată cu începerea noului an școlar, conducerea unității de învățământ a arătat câteva imagini din școala care își deschide astăzi porțile pentru elevi.

Conducerea școlii a valorificat un teren donat de un medic, iar banii câștigați au fost investiți în renovarea clădirii, scrie Libertatea.
Renovată vara aceasta, școala îi întâmpină pe cei mici cu o imagine diferită de cea a unei școli obișnuite, cu multă culoare, mesaje motivaționale și mobilier nou.

Școala din Ialomița, renovată după standarde occidentale
Imaginile au devenit virale pe rețelele de scoializare, acolo unde au strâns mii de reacții, comentarii și distribuiri.
Părinții și profesorii consideră că, deși este din mediul rural, școala este la standarde occidentale, renovată într-o viziune unică pe care nu au mai văzut-o până acum la școlile din România, scrie b1.ro.
Cu toții speră ca noile condiții să îi facă pe elevi să iubească și mai mult școala, la care să vină cu drag în fiecare zi.

Dotările sunt ca în străinătate, terenul de sport este modern, iar cordioarele îi îmbie pe cei mici încă de la prima intrare. Situată la doar 11 kilometri de Slobozia, unitatea de învățământ concurează, de departe, pentru cea mai frumoasă școală din țară.
„Și calendarul, și vremea, ploaia și castanii, strugurii și frunzele… Toate șoptesc că mai e puțin. Una dintre bucuriile neprețuite din meseria de profesor este aceea că an de an retrăim emoția începutului și a sfârșitului de an școlar. Dacă și voi v-ați pregătit cu forțe noi, cu energie, cu bucurie, cu determinarea de a fi mai buni, atunci și noi ne-am pregătit toată vara să îmbrăcăm haine noi! Cred cu tărie că locul în care ne petrecem cel mai mult timp din zi trebuie să fie unul cald, vesel, creativ și să contribuie, astfel, la starea noastră de bine. Mulțumesc întregii echipe magice pentru că astăzi pot să vă împărtășesc câteva imagini, rezultat al unui impresionant volum de muncă! Mulțumesc tuturor celor implicați pentru susținere!

Ne revedem luni, 5 septembrie, cu porțile larg deschise pentru copii, părinți și bunici!
Cu emoție și deosebită prețuire,
prof. Cristina Costea.
P.S. Aș vrea ca la final, elevii mei să știe că mi-a păsat de ei!”, a fost mesajul postat pe Facebook de directorul unității, înainte de startul în noul an.
