Skip to content
Europa

Franţa şi Italia ratifică aderarea Suediei şi Finlandei la NATO

worldview.stratfor.com

Parlamentul francez a ratificat marţi protocoalele de aderare ale Suediei şi Finlandei la NATO printr-un vot al Adunării Naţionale, după decizia istorică a acestor două ţări de a renunţa la neutralitate ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Deputaţii francezi au adoptat textul cu 209 voturi pentru şi 46 împotriva. Adunarea Naţională (extrema dreaptă) s-a abţinut, în timp ce Franţa Nesupusă (stânga radicală) s-a opus.

Ministrul de externe Catherine Colonna a subliniat „decizia istorică majoră” a Suediei şi Finlandei a căror „neutralitate a fost până acum un principiu cardinal”.

„Acest punct de cotitură survine după răsturnarea reperelor noastre geopolitice odată cu invazia rusă în Ucraina, recurgerea unei puteri la forţa brută cu o violenţă nemaiîntâlnită, abuzuri, violuri, asasinate şi deportări”, a subliniat şefa diplomaţiei franceze.

De asemenea, ea a aminit că NATO reprezintă „o chestiune de apărare colectivă” şi nu înseamnă „în niciun caz, a fi ofensiv”.

Tot marţi, Camera Deputaţilor din Italia a aprobat un proiect de lege vizând ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la NATO, vot salutat de Giorgia Meloni, a cărei formaţiune politică de extremă dreaptă, Fraţii Italiei, este considerată favorită la viitoarele alegeri.

Camera inferioară a parlamentului italian votat cu 398 de voturi pentru şi 20 împotrivă în favoarea proiectului de lege ce urmează să fie supus acum votului senatorilor.

„În faţa agresiunii ruse împotriva Ucrainei, consolidarea frontului european al Alianţei este un pas important ce poate descuraja noile ameninţări ruse”, a declarat Meloni.

Protocoalele de aderare la NATO în cazul Finlandei şi Suediei au fost semnate pe 5 iulie la Bruxelles.

Până acum, aderarea Finlandei și Suediei la Alianța Nord-Atlantică a fost ratificată de Canada, Germania, Lituania, și România, iar Statele Unite urmează să finalizeze procedura legislativă.

Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 22 iulie decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea protocolului de aderare a Finlandei și a Suediei la NATO, punând capăt procedurii prin care care România devine unul dintre primele state aliate care ratifică aderarea celor două țări scandinave la Alianța Nord-Atlantică.

Finlanda și Suedia au finalizat discuțiile de aderare la sediul NATO din Bruxelles, așa cum au convenit liderii NATO în declarația finală a summitului lor de la Madrid după soluționarea obiecțiilor Turciei. Ambele țări și-au confirmat în mod oficial dorința și capacitatea de a îndeplini obligațiile și angajamentele politice, juridice și militare pe care le presupune statutul de membru NATO.

Finlanda și Suedia au depus la 18 mai, la sediul NATO de la Bruxelles, cererea oficială de aderare la Alianța Nord-Atlantică, o decizie care pună capăt deceniilor, în cazul finlandezilor, și celor două secole, în cazul suedezilor, de neutralitate și nealiniere militară, o hotărâre istorică stimulată de invazia Rusiei în Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *