Bugetul de stat al României s-a confruntat, în ultimii zece ani, cu o gaură de miliarde de euro. Ce gol a lăsat guvernul condus de Victor Ponta.
Bugetul public din România a fost fraudat în ultimii 10 ani de 2,1 miliarde de euro.
Invitat la Interviurile Europa FM, președintele Curții de Conturi a României, Nicolae Văcăroiu, a explicat că de vină sunt corupția, neglijența în serviciu și schimbarea permanentă a legislației.
Nicolae Văcăroiu spune majoritatea prejudiciilor sunt comise cu bună știință chiar la nivel guvernamental.
De exemplu, numai în 2014, Guvernul, condus de Victor Ponta, a luat de la bugetul de investiții 2 miliarde de lei. Banii au fost transferați la fondul de rezervă al Executivului și împărțiți nejustificat primăriilor și consiliilor județene prin ordonanțe de urgență.
Odată ajunși la autoritățile locale, banii s-au risipit.
Inspectorii Curții de Conturi au constatat că, în 2014, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, condus atunci de Liviu Dragnea, a făcut plăți de aproape un milion de lei pentru finanțarea unor lucrări, deși ele se pe terenuri aflate în litigiu și nu au putut obține autorizațiile necesare. Toate aceste obiective au rămas abandonate, precizează Curtea de Conturi.
Nu doar drumurile județene au fost abandonate, ci și autostrăzile, spune Văcăroiu.
Citiţi mai multe AICI.
