Skip to content
Politică

Geoană explică mecanismul corupției. Critică dură la adresa lui Ponta

Mircea Geoană a dezvăluit, în cadrul unei emisiuni televizate la Realitatea, că, indiferent de culoarea partidului, este vorba despre „aceeași încrengătură de interese”.

„Există, practic, un sistem în care există cetățeni al căror rol este de a folosi banul public pentru averea personală și finantarea partidului. Nici la Dragnea nu am o dovadă. Eu pot să spun că Ponta, Dragnea și alții au fost falanga băsistă la PSD, asta pot să spun. Ponta a fost avocatul lui Cocoș, Udrea și Cocos l-au îmbrățișat pe Ponta de mic. Este aceeași încrengătură de interese. Oameni pusi la vârf care asigura protectie pentru coruptia statala. Asta e cutremurator. De asta trebuie aplaudata campania extrem de robusta pe care DNA o face.”, a declarat Mircea Geoană.

În același timp, Geoană condamnă dur corupția și faptul că personaje puse în funcții înalte în cadrul instituțiilor statului ajung să fie acuzate de fapte grave de corupție. În acest sens, Mircea Geoană a declarat că este necesar un sistem de verificare, care să poată spune cine poate ocupa o poziție sau nu.

„In cazurile lui Valcov, Sova, cum e posibil ca sistemul oficial care trebuie sa dea un sistem de verificare, sa spuna daca acei oameni sunt vrednici de pozitia lor, cum e posibil ca Bica, Georgescu sa ajunga in fruntea unor asemenea institutii? Ca un Dragnea sa fie vicepremier?

Ma intreb de ce nu exista un cod etic obligatoriu la nivelul Guvernului in momentul in car apare o suspiciune.

Cum mai e pobisil ca cineva sa se mai foiasca in scaunul de ministru dupa ce e acuzat ca a furat?

Cum e posibil sa mai fie vreo urma de indoiala cu votul la Senat in privinta arestarii, atentie, arestarii? La Sova ma refer.

Ponta isi apara propria sa vulnerabilitate. Daca se apuca sa vorbeasca Sova de ce a facut cu Ponta cred ca Ponta are kilometrii de explicatii de dat.

Problema unui sistem politic care e pe cale sa-si dea obstescul sfarsit.”, a mai declarat Mircea Geoană.

2 comentarii la “Geoană explică mecanismul corupției. Critică dură la adresa lui Ponta

  1. Asta –a devenit TOMA ALINA-os–INAINTE DE AUDIERI– mai nea MIRCICA–este o onregistrare –cand primeai–da luai – CEVA–intr-un anumit context-nu te -FURNICA ?

  2. Cum poate omul de suflet al lui Vanghelie sa mai acuze pe cineva pe lumea asta in conditiile actuale ??? Pe asta de ce nu-l cheama DNA-ul sa spuna cum este cu finantarea campaniei lui electorale din 2008, devoalata de denuntatori ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *