Fostul director al Serviciului Român de Informații a oferit un prim interviu după plecarea din fruntea acestea instituții. În cadrul unui dialog purtat cu Alexandru Cumpănașu, realizatorul emisiunii ”Ambasador România”, de la Realitatea TV, Maior spune că decizia de a pleca din fruntea serviciului Român de Informaţii a fost luată încă din campania electorală de la finele anului trecut, dar la alegerea momentului a contribuit şi respingerea, de către Curtea Constituţională, a pachetului de legi privind securitatea cibernetică.
„A fost o decizie pe care am luat-o şi am anunţat-o încă din debutul campaniei electorale de anul trecut. Desigur, au existat şi anumite cauze particulare, legate de eşecul legislaţiei pe securitate naţională şi informaţii în ceea ce priveşte cele trei legi cunoscute, în mod fals, ca legi „big brother”. Nu regret faptul că am susţinut poate cu prea mare virulenţă acest pachet legislativ, menţin opiniile legate de încercarea de a atrage atenţia pentru mai multă responsabilitate în stat în legătură cu securitatea naţionala într-un moment dificil. M-a dezamăgit că aceste legi nu au fost adoptate şi a fost o cauză particulara a materializării intenţiei mele generale de a pleca oricum din fruntea SRI”, a spus George Maior în cadrul unui interviu acordat lui Alexandru Cumpănașu, realizator al emisiunii ”Ambasador România”, de la Realitatea TV.
Interviul integral cu George Maior va fi difuzat de Realitatea TV sâmbătă, de la ora 18:30, la emisiunea „Ambasador România”, realizată cu sprijinul AID.
