Cel puţin şapte persoane au murit şi peste 20 au fost rănite, între care şapte grav, în urma unui atac armat care a avut loc joi seara la un centru al Martorilor lui Iehova din oraşul Hamburg, în nordul Germaniei, relatează presa locală.
O alertă a fost trimisă pe aplicaţia federală de avertizare, NINAwarn, că în jurul orei 21:00 (22:00, ora României), anunţându-i pe localnici că „unul sau mai mulţi autori necunoscuţi au tras asupra unor persoane într-o biserică”.
Martorii spun că s-au auzit 12 focuri de armă.
Potrivit RTL şi Tagesschau, o unitate specială a poliţiei din Hamburg s-a întâmplat să se afle în apropiere în momentul atacului, ceea ce a permis să fie prevenite alte morţi.
Contrar informaţiilor iniţiale, autorul atacului, cel mai probabil nu a fugit.
De asemenea, poliţia nu vorbeşte despre un atac terorist, ci mai degrabă de o crimă în masă, informează news.ro.
