25 de cursuri sunt parţial suspendate din cauza numărului crescut de cazuri de gripă, a transmis Inspectoratul Şcolar general, marţi. În unele clase sunt chiar şi 16 cazuri de copii bolnavi.
Ministerul Educaţiei a transmis situaţia centralizată la nivel naţional, care arată că cele mai multe şcoli şi grădiniţe de stat închise partial sunt cele din Capitală (17). Apoi, în judeţele Brăila, Călăraşi şi Giurgiu, este câte o unitate de învăţământ închisă partial, iar în judeţul Sibiu, două. 1.025 de elevi sunt afectaţi (a nu se înţelege bolnavi) de suspendarea cursurilor din aceste unităţi de învăţământ, a transmis instituţia, marţi
Cele mai multe cazuri de îmbolnăviri de gripă sunt la Şcoala Gimnaizală Nicolae Labiş, din sectorul 3, unde 21 de copii sunt bolnavi. Şi la Şcoala Gimnazială I.G. Duca, din sectorul 5, 16 copii au contractat virusul gripal. În plus, 25 de şcoli şi grădiniţe din Bucureşti au cursurile suspendate din cauza cazurilor de gripă, au transmis marţi, inspectorii şcolari generali.
Inspectoratul a transmis marţi lista completă a şcolilor şi grădiniţelor care vor avea cursuri suspendate în următoarele zile, pentru a preveni răspândirea virusului.

Ministrul Educaţiei a anunţat, luni, că în această perioadă, zilnic, inspectoratele şcolare vor anunţa situaţia îmbolnăvirilor de gripă şi a şcolilor închise din această cauză. Luni, s-a anunţat închiderea a trei unităţi, fiind afectate 762 de persoane. „La Ministerul Educaţiei vor raporta inspectoratele şcolare zilnic toate cazurile de gripă sau de persoane care au probleme de sănătate. La momentul acesta, astăzi de dimineaţă, au raportat trei unităţi de învăţământ fiind afectate 762 persoane”, a anunţat, luni, Monia Anisie, într-o conferinţă de presă.
