Guvernul vrea să dea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) un ajutor de stat individual sub forma unui împrumut pe şase luni de aproape 100 milioane de lei, bani proveniţi din privatizări. Statul obligă totodată producătorul de cărbune şi energie să-şi separe legal activităţile şi să aplice un program de restructurare. Restructurarea masivă a complexurilor energetice Hunedoara şi Oltenia este cerută de Fondul Monetar Internaţional. Totuşi, Guvernul încă spera, cel puţin anul trecut, că va reuşi să privatizeze compania, lansând chiar un anunţ prin care solicita investitorilor scrisori de intenţie. Guvernul a aprobat strategia de privatizare a Complexului Energetic Hunedoara în martie 2013.
