Simona Halep a mai primit vineri un nou titlu, Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum”, din partea Universităţii de Vest din Timişoara, anunţă instituţia.
Când a luat cuvântul, sportiva a povestit prin ce momente a trecut în finala Rolland Garros din 2017, când a pierdut trofeul.
”În 2017, când am plecat spre Paris, m-am accidentat la Roma, am avut o entorsă la gleznă, dar nimic nu m-a oprit şi mi-am spus că vreau să joc turneul, deşi echipa şi familia mi-a spus că ar trebui să renunţ la Rolland Garros. Am jucat meciuri grele, cert este că în finală am condus mult, am avut set 3-1, însă Ostapenko a fost mai încrezătoare, nu s-a gândit prea mult şi mi-a furat trofeul din mâini. A fost o perioadă grea, trei luni am suferit”, a spus Halep.
La ceremonia de acordare a titlului, Simona Halep a fost primită cu aplauze de o sală întreagă.
Titlul de Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum” este acordat de Universitatea de Vest din Timişoara pentru a recunoaşte public meritele şi contribuţiile majore la creşterea prestigiului României în lume.
Titlul de Doctor Honoris Causa este unul onorific.
