Skip to content
Hunedoara Știri locale

Hunedoara: Opt centre de vaccinare îşi vor suspenda activitatea

Inquam Photos/George Calin

Opt centre de vaccinare din judeţul Hunedoara îşi vor suspenda activitatea în perioada următoare, iar altele vor avea un program redus, din cauză că adresabilitatea populaţiei către acţiunile de imunizare a scăzut în ultima vreme, a informat miercuri Direcţia de Sănătate Publică (DSP).

Astfel, activitatea va fi suspendată la centrele de vaccinare de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Parcul de Afaceri Simeria, casa de cultură din Petrila, sălile de sport din Orăştie, Haţeg, Vulcan şi Ilia, precum şi sala de sport de la Şcoala nr.7 Petroşani.

În judeţul Hunedoara vor rămâne active centrele de vaccinare de la Spitalul de Urgenţă Petroşani, între orele 14,00-18,00, Palatul Cultural Lupeni (8,00-14,00), Casa pensionarilor Hunedoara (8,00-17,00), Centrul de Sănătate Călan (9,00-18,00), Spital Municipal Orăştie (15,00-19,00), Spitalul Brad (14,00-18,00), precum şi centrul Drive-Thru din parcarea complexului comercial Deva (10,00-19,00).

DSP Hunedoara a precizat că va continua campania de vaccinare „Oraşul vaccinează satul”, în cadrul căreia echipe mobile vor ajunge în toate localităţile din mediul rural după un program stabilit cu autorităţile în drept.

De la debutul campaniei de vaccinare, în judeţ au fost administrate peste 176.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 – doza 1 şi rapel, scrie Agerpres. Conform datelor oficiale, incidenţa cazurilor de COVID-19 pe ansamblul judeţului Hunedoara a fost calculată, miercuri, la o valoare de 0,01 la mia de locuitori pentru o perioadă de 14 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *