Skip to content
Iași Știri locale

Iaşi: Focare de COVID în patru unităţi medicale din judeţ. Cele mai multe cazuri la Spitalul „Sfântul Spiridon”

unsplash.com

Patru focare de COVID-19 au apărut în unităţi medicale din judeţul Iaşi, cele mai multe cazuri – zece – înregistrându-se la Spitalul „Sfântul Spiridon” din municipiul Iaşi.

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a anunţat, joi, apariţia a patru focare de COVID în judeţ, cele mai multe cazuri fiind înregistrate la Spitalul „Sfântul Spiridon”, unde zece cadre medicale de la Secţia de terapie intensivă au fost depistate pozitiv.

La Spitalul de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă Pădureni Grajduri sunt nouă persoane cu COVID, respectiv patru cadre medicale şi cinci pacienţi. Potrivit sursei citate de News.ro, angajaţii unităţii au fost izolaţi la domiciliu şi monitorizaţi de către medicii de familie, în timp ce pacienţii au fost izolaţi într-un spaţiu separat.

Un alt focar a fost înregistrat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, în cadrul laboratorului de cardiologie intervenţională, unde şase cadre medicale au fost infectate.

De asemenea, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Hârlău au fost depistaţi pozitiv trei angajaţi. În toate cele patru cazuri s-a decis dezinfectarea spaţiilor. Până joi, în judeţul Iaşi s-au înregistrat 65.321 cazuri de COVID, din care 579 au fost semnalate în ultimele 24 de ore.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *