Skip to content
Politică

ICCJ a făcut praf rechizitoriul DIICOT din dosarul Videanu-Ioan Niculae-Romgaz

libertatea.ro

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a făcut praf rechizitoriul DIICOT din dosarul Adriean Videanu-Ioan Niculae-Romgaz, în care procurorii lui Daniel Horodniceanu susțin că prejudiciul este de peste 282 de milioane de lei.

Mai precis, ICCJ a hotărât vineri restituirea rechizitoriului către parchetul anti-mafia.

„1692/1/2017/a1 – Restituie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, Secţia de combatere a criminalităţii organizate, cauza privind pe inculpaţii Niculae Ioan, Videanu Adriean, Mirea Marin, Alesandru Dan-Victor, Palaşcă Viorel, Apan Ioana, Kramer Alpar, Toth Francisc, Stancu Lucian-Adrian, Veza Marius-Leonte, Ionaşcu Lucia şi S.C. Interagro S.A., trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 146/D/P/2010 din 31 mai 2017 al acestei unităţi de parchet. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Niculae Ioan, Videanu Adriean, Mirea Marin, Alesandru Dan-Victor, Palaşcă Viorel, Apan Ioana, Kramer Alpar, Toth Francisc, Stancu Lucian-Adrian, Veza Marius-Leonte, Ionaşcu Lucia şi S.C. Interagro S.A., în sumă de câte 230 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii pentru procuror, partea civilă şi inculpaţi. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 7 iunie 2018”, se arată în minuta Înaltei Curți.

Amintim că în ianuarie tot instanța supremă a constatat că dosarul – având un presupus prejudiciu de 282.630.330 de lei – este nelegal, ICCJ stabilind excluderea a peste 80 de convorbiri, înregistrări şi comunicări, precum şi a mai multor documente financiar-contabile, extrase de cont şi situaţii financiare, potrivit DCnews.

Pe 9 iunie 2017, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Ioan Niculae, Marin Mirea, Dan-Victor Alesandru, Viorel Palaşcă, Adriean Videanu, Ioana Apan, Alpar Kramer, Francisc Toth, Lucian Adrian Stancu, Marius Leonte Veza, Lucia Ionaşcu şi persoana juridică SC Interagro SA, pentru presupuse infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

Procurorii susţin că, la începutul anului 2005, Ioan Niculae, fost acţionar majoritar şi preşedinte al SC Interagro SA Bucureşti, ar fi iniţiat un grup infracţional organizat împreună cu Marin Mirea, fost administrator al SC Interagro SA şi consilier pe probleme energetice al lui Niculae, şi Alpar Kramer, director comercial/marketing în cadrul Romgaz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *