Aproximativ 80 de persoane au fost evacuate sâmbătă din zona centrului comercial Coresi din Brașov, din cauza unui incendiu izbucnit la un panou electric
Potrivit ISU Brașov, pompierii au fost anunțați de izbucnirea incendiului la panoul electric al unui magazin din zona centrului comercial Coresi.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD, notează antena3.ro.
S-au autoevacuat toate persoanele din magazin, aproximativ 80 de oameni, între care angajați ai magazinului și clienți.
Incendiul a fost lichidat în scurt timp de pompieri și nu s-au înregistrat victime.
