UPDATE 8:20
Bilanţul incendiului de vineri noapte din clubul bucureştean Colectiv a ajuns la 32 de morţi, după ce, marţi dimineaţă, o tânără de 27 de ani a decedat la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Capitală, transmite Antena 3.
––––––
Câţi dintre oamenii răniţi în incendiul din clubul Colectiv mai sunt internaţi în spitale şi care este starea lor.
La trei zile de la tragedie, emoţiile rămân uriaşe pentru 90 dintre persoanele rănite, care se află în stare gravă. Cele mai multe se află şi acum conectate la aparate, în secţiile de Terapie Intensivă, relatează stirileprotv.ro.
Vesti ceva mai optimiste vin de la Spitalul Militar, unde medicii au anuntat ca trei dintre pacienti au fost mutati de la Reanimare in sectia de Chirurgie Plastica.
In continuare, in spitalele din Capitala sunt zeci de raniti carora medicii le acorda permanent ajutor. Aproape 40 sunt in stare critica. Din estimarile oficialilor, din pacate, in perioada urmatoare numarul victimelor ar putea creste din cauza leziunilor grave pe care le au.
Cei intubati si ventilati primesc analgezice, inclusiv morfina, pentru ca au dureri foarte mari, iar unii chiar medicatie pentru afectiuni cardiace si renale care au aparut in urma complicatiilor.
Printre victime sunt si copii cu varste intre 14 si 18 ani. Luni, la toate spitalele in care sunt internate victime ale acestui incendiu, au fost comisii medicale formate din medici romani, dar si israelieni si francezi care au venit in Romania ca sa dea o mana de ajutor colegilor de aici.
Luni,13 pacienti au fost operati. Marti, sunt programate interventii chirurgicale in cazul altor raniti
Bilantul actualizat se refera la 31 de morti si 136 de raniti, dintre care 90 in stare grava, astfel:
►Spitalul „Bagdasar-Arseni”: Cinci pacienti sunt in stare critica
►Spitalul Elias: Trei pacienti in stare critica
►Spitalul Militar: Trei raniti la Colectiv sunt mult mai bine; cinci sunt in stare grava
►Spitalul Sfantul Pantelimon: Trei pacienti in stare critica
►Floreasca: 14 pacienti sunt in stare critica
►Spitalul Universitar: 9 raniti in incendiul din Colectiv – in stare critica; 5 externati
► Un pacient externat de la spitalul SRI
