După ce Arabia Saudită și Turcia au anunțat că pregătesc o ofensivă terestră împotriva Siriei, prim-ministrul rus Dmitri Medvedev afirmă că marile puteri trebuie să înceapă negocierile pentru a pune capăt războiului din Siria, subliniind faptul că o ofensivă terestră străină în această ţară ar putea duce la izbucnirea unui nou război mondial, informează capital.ro.
„Ofensiva terestră face în general ca un război să devină permanent”, a avertizat şeful guvernului rus.
„Americanii şi partenerii noştri arabi trebuie să se gândească bine: vor un război permanent?”, a adăugat Medvedev.
„Toate părţile trebuie obligate să se aşeze la masa negocierilor, în loc să dezlănţuie un nou război mondial”, a declarat el.
Medvedev a mai spus că SUA şi Rusia trebuie să exercite presiune asupra tuturor părţilor implicate în conflict pentru a se ajunge la o încetare a focului.
Amintim că Rusia desfăşoară bombardamente aeriene în jurul oraşului cheie Alep, în sprijinul ofensivei puternice a trupelor loiale preşedintelui sirian Bashar al-Assad împotriva rebelilor. De cealaltă parte, forţele aeriene ale SUA şi ale altor ţări occidentale sunt de asemenea implicate în atacuri aeriene în nordul Siriei împotriva poziţiilor jihadiste.
Arabia Saudită a vorbit recent despre o posibilă desfăşurare de trupe terestre în Siria, în cadrul coaliţiei internaţionale împotriva grupării jihadiste Stat Islamic.
