Protestul AUR de miercuri, scandalul pe care George Simion l-a făcut în Parlament și violențele protestatarilor asupra unor demnitari „nu fac bine României”, ci mai degrabă avantajează „acea țară mare din Est care își dorește instabilitate în statele membre ale Uniunii Europene”, susține politologul Remus Ștefureac, în exclusivitate pentru PS News.
„Violența în spațiul public, atunci când este adusă de formațiuni politice, emană apanajul, în general, al formațiunilor extremiste. Astfel de manifestări, care sunt și cauționate de, să spunem, diverși politicieni nu își au, evident, locul într-o democrație. E adevărat că vedem acest lucru și în democrații consolidate. Se mai întâmplă astfel de evenimente, însă ceea ce pot spera este că la noi nu vor deveni regulă. Astăzi am văzut și o succesiune de mai multe astfel de incidente care agresează până la urmă nu doar democrația, agresează nevoia populației, până la urmă, de stabilitate, de o relație normală în spațiul public, în raport cu autoritățile”, a spus Ștefureac.
Politologul a menționat și incidentul cu gloanțele introduse de o protestatară AUR în Palatul Parlamentului, precizând că, în astfel de momente, trebuie „să vedem din partea întregii societăți o mobilizare pentru un apel la respectarea conduitei publice și la respingerea totală a violenței în spațiul public.”
„Am văzut astăzi un alt incident cu gloanțe, nu știu dacă reale sau altcumva. N-am văzut evoluția exactă, dar au fost introduse sau, mă rog, identificate la filtrele de securitate de la intrarea în Parlament. Astfel, dintr-o dată, spun că e important ca în astfel de momente să vedem nu doar din partea clasei politice, să vedem din partea întregii societăți o mobilizare pentru un apel la respectarea conduitei publice și la respingerea totală a violenței în spațiul public. Mai ales în democrațiile care nu sunt deplin consolidate, asemenea evoluții, de fapt, pot să degenereze și să afecteze și mai mult atât încrederea în instituții, în stat și mai ales încrederea generală în clasa politică.
Într-o asemenea situație, mai ales având în vedere și contextul internațional, cu conflictul de la granițele României, o astfel de evoluție, evident că nu avantajează, nu fac bine României și mai degrabă avantajează acele țări sau acea țară mare din Est care își dorește instabilitate în statele membre ale Uniunii Europene”, a conchis Ștefureac.
VIDEO AUR a mutat scandalul din stradă, la tribuna Parlamentului. George Simion, către liberalul Pavel Popescu: „Vin rușii, vin rușii, aduceți medicamente”
Protestul AUR continuă în Parlament, prin intermediul deputaților formațiunii. George Simion. Liderul AUR a avut un scandal cu deputatul PNL, Pavel Popescu, la tribuna Camerei Deputaților. Pavel Popescu l-a întrebat pe George Simion dacă a luat droguri și a acuzat AUR de extremism, iar Simion a replicat: „Vin rușii, vin rușii”.

”În toate țările se dă ordin ca partidele extremiste să bulverseze activitatea Parlamentului (…) Domnule Simion, atunci când v-am întrebat dacă ați consumat droguri, nu v-am întrebat degeaba. Azi dimineață, un singur om era cocoțat pe gardul Parlamentului, la fel ca la asaltul Capitoliului din SUA. Ce ați făcut voi în ultimii ani, cu droguri, cu gloanțe aduse în Parlament, pentru toate astea trebuie să dispăreți din politica românească”, a spus Pavel Popescu.
În replică, George Simion l-a acuzat de manipulare și i-a spus râzând că ”vin rușii”.
”S-a găsit arme la PNL-eu, s-a găsit mașină de scris automată la PNȚ-eu! Vin rușii, vin rușii! Medicamente, aduceți medicamente pentru domnul Pavel Popescu! Nu mai vorbiți prostii nejustificate, mai aveați puțin și ne spuneați că s-a pus steagul legionar pe sediul poliției. Lăsați prostiile astea cu gloanțe, cu droguri, că românii nu mai sunt așa de proști să vă și creadă”, a replicat Simion.
Alianţa pentru Unirea Românilor a anunţat că cheamă românii să protesteze miercuri, de la ora 08:00, în faţa Camerei Deputaţilor, împotriva adoptării de către majoritatea parlamentară a PL-x 145/2023, proiectul cu privire la Observatorul Naţional al Copiilor.
”Acest proiect de lege a fost adoptat în spatele uşilor închise în comisiile de muncă şi sănătate din Camera Deputaţilor pe repede-înainte, fără niciun fel de dezbatere, fără niciun fel de transparenţă, iar Miercuri va fi supus adoptării Parlamentului”, spunea AUR într-un anunţ pe Facebook.
