Skip to content
Politică

„Incompetență, rea-voință, minciună și manipulare”. Clotilde Armand, încă un eșec administrativ în Sectorul 1, acuză consilierii PSD și PNL

Inquam Photos / Raul Stef

Bucureștenii din Sectorul 1 nu pot beneficia de programul Rabla Local pentru că primarul USR Clotilde Armand nu a depus actele necesare la timp, acuză liberalii și social-democrații. „Administrația Armand a epatat în aceşti 3 ani prin incompetență, proiecte scrise „pe genunchi” şi cu încălcarea prevederilor legale”, a spus consiliera PSD Daniela Popa, pentru PS News. „Lipsă de profesionalism”, a punctat și consilierul PNL Dan Podaru. Consilierii PSD și PNL au depus și o plângere penală la DNA pe numele lui Clotilde Armand, pe care o acuză că a falsificat bugetul pe 2023.

„Proiectul privind aprobarea participării Sectorului 1 la „Programul privind casarea autovehiculelor uzate” a fost înaintat spre avizare consilierilor locali, în comisiile de specialitate în data de 26 aprilie 2023, când a fost şi aprobat în şedința Consiliului local de la ora 16. Am atras atenția că proiectul a fost trimis cu întârziere, având în vedere că termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare la AFM era 28 aprilie 2023. Dar administrația Armand a epatat în aceşti 3 ani prin incompetență, proiecte scrise „pe genunchi” şi cu încălcarea prevederilor legale. Toată această tergiversare a dus la repetarea eșecului privind participarea Sectorului 1 la programul de modernizare a stațiilor STB, prin amplasarea de panouri de informare despre programul de circulație al mijloacelor de transport în comun. Analizând ultimii 3 ani din mandatul Armand, cred că incompetența a fost dublată şi de reaua-voință prin dezinteresul față de comunitate, prin refuzul punerii în executare a proiectelor aprobate de Consiliul Local”, a declarat Daniela Popa pentru PS News.

Plângere penală

Ea a adăugat că pe numele primarului Clotilde Armand a fost depusă o plângere penală la DNA, sub acuzațiile de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, fals și uz de fals.

„Am întocmit şi depus plângerea penală la DNA, în data de 27 aprilie 2023, după ce am sesizat mai multe infracțiuni comise de primarul Armand şi aparatul de specialitate din subordinea primarului: abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, fals şi uz de fals prin transmiterea/comunicarea către Instituția Prefectului a 2 documente false, care nu respectau voința şi votul Consiliului Local (nu au introdus amendamentele aprobate de Consiliul Local), dar şi pentru infracțiunea de angajare, ordonanțare şi efectuarea de plăți peste limitele maxime ale sumelor aprobate pe partea de cheltuieli a bugetului local. Aşteptăm organele de cercetare penală să se pronunțe şi să demareze verificările, având în vedere situația, fără precedent în istoria administrației publice locale din țara noastră.

În comunicările de pe rețelele de socializare, primarul USR al Sectorului 1 minte ca să scape de răspunderea penală în urma falsificării bugetului Primăriei. Bugetul a fost adoptat încă din 28 martie, însă ulterior a fost falsificat. Cum s-a putut întâmpla așa ceva într-o democrație? Simplu! Printr-un abuz fără precedent: Clotilde Armand a făcut abstracție de forul deliberativ și a exclus amendamentele votate în cadrul ședinței de consiliu prin care se alocau mai multe resurse către Sănătate, Educație și Termoficare.

Prefectura a confirmat că bugetul nu conținea amendamentele PSD și PNL și i-a cerut primarului să respecte Hotărârea Consiliului Local, așa cum a fost aprobată de către cei care au fost învestiți să reprezinte comunitatea Sectorului 1.

Singura realitate este că Armand, în loc să pună în executare ce s-a votat, și-a bătut joc de locuitorii Sectorului 1 prin crearea acestui haos, a comis infracțiune după infracțiune, abuz după abuz, a mințit și a manipulat opinia publică.
Din păcate, incompetența este la rang de artă în această administrație, iar excedentul bugetar de anul trecut, de peste 741 mil lei, reprezintă cea mai bună dovadă. Armand nu a înțeles că funcția pe care o ocupă este cea de primar și nu de vătaf pe moșie”, a afirmat Daniela Popa.

DANIELA POPA/WhatsApp
DANIELA POPA/WhatsApp

„Clotilde Armand e incapabilă”

La rândul său, consilierul liberal Dan Podaru a confirmat acuzațiile colegei sale social-democrate și a subliniat că vina pentru eșecul programului în Sectorul 1 îi aparține exclusiv edilului Armand.

„Noi am votat proiectul cu o zi înainte de implementare și am realizat că e tardiv. Din punctul meu de vedere e lipsă de profesionalism (n.r. – din partea primarului Clotilde Armand), adică ei nu au convocat ședința și nu au pus-o în proiect, importanța asta pe ordinea de zi, noi nu avem ce să facem, noi l-am votat când a fost convocat în ședință, deci e clar că din punctul acesta de vedere consilierii nu au nici un fel de vină, e doar responsabilitatea ei, e incapabilă”, a spus Podaru.

Dan Podaru (Inquam Photos / Octav Ganea)

Incompetenţă marca USR: Bucureştenii din Sectorul 1 nu pot beneficia de programul Rabla Local

Locuitorii Sectorului 1 nu pot beneficia de Programul guvernamental Rabla Local, prin care persoanele fizice primesc stimulente de 3.000 de lei pentru a casa maşini mai vechi de 15 ani. Iar motivul este foarte simplu: ”Deşi proiectul a primit votul Consiliului Local, primarul Armand nu a fost în stare să depună documentaţia pentru accesarea acestui program guvernamental”, afirmă reprezentanţii PNL Sector 1.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de PNL Sector 1, Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat, la începutul lunii aprilie, deschiderea sesiunii de finanţare a ”Programului privind casarea autovehiculelor uzate”, în care primăriile se puteau înscrie online, în perioada 21-28 aprilie. Prin intermediul programului, persoanele fizice care casează o maşină mai veche de 15 ani primesc, de la primăria de care aparţin, un stimulent în valoare de 3.000 de lei, fără a fi obligaţi să-i folosească pentru a cumpăra o maşină nouă.

„Iresponsabilitate pe linie”

”Nu este prima dată când Primăria Sectorului 1 ratează proiecte cu impact pentru oameni. Iresponsabilitate pe linie, lipsă de interes şi incompetenţă marca Armand, aşa cum suntem obişnuiţi de doi ani şi jumătate. Primarul a adus în Consiliul Local acest proiect abia pe 26 aprilie, deşi mai erau două zile până la finalizarea perioadei de depunere. Chiar şi aşa, după ce proiectul a fost votat, ar fi avut suficient timp la dispoziţie. Înscrierea se făcea online şi foarte simplu. Această nouă dovadă de dezinteres din partea primarului Armand afectează mii de bucureşteni din Sectorul 1, care ar fi putut beneficia de această sumă de bani deloc de neglijat, dar şi siguranţa străzilor, pentru că multe dintre maşinile vechi, care poluează şi prezintă riscuri în trafic, ar fi putut fi înlocuite”, a declarat Sebastian Burduja, preşedintele PNL Sector 1, conform news.ro.

Se cere demisia „primarului inutil”

Conform aceluiaşi document, Primăria Sectorului 1 a mai ratat, în luna februarie, un apel pentru fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă alocaţi pentru instalarea de panouri electronice de informare în staţiile STB, fiind singurul sector care nu va beneficia de program. La acel moment, PNL Sector 1 a cerut demisia city managerului.

”De data aceasta, cerem demisia primarului inutil, care dezamăgeşte din nou mii de bucureşteni, care probabil i-au acordat votul şi încrederea. Sigur că nu ne aşteptăm la gesturi de onoare din partea lui Armand. Cel mai probabil urmează un nou episod de victimizare, în care sunt de vină inamicii săi imaginari, ca de fiecare dată”, mai scrie în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *