Skip to content
Sport

Înot: David Popovici, medaliat cu argint în proba de 200 m liber la Mondialele în bazin scurt

Inquam Photos / Stefan Constantin

Sportivul român David Popovici a câştigat medalia de argint în proba de 200 m liber, duminică, la Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt (25 metri) pentru seniori de la Melbourne (Australia).

În finală, David Popovici (18 ani) a fost cronometrat cu timpul de 1 min 40 sec 79/100, fiind devansat de sud-coreeanul Sunwoo Hwang, care a stabilit un nou record al competiţiei, 1 min 39 sec 72/100. Podiumul a fost completat de britanicul Tom Dean, în 1 min 40 sec 86/100.

În seriile desfăşurate tot duminică, Popovici a fost cronometrat cu al şaselea timp, 1 min 42 sec 31/100.

România a fost reprezentată de trei înotători la Mondialele de la la Melbourne (13-18 decembrie), David Popovici, Robert Glinţă şi Andrei Anghel, obţinând o singură medalie, cea câştigată de Popovici la 200 m liber.

Popovici avea în palmares titlul european la 200 m liber în bazin scurt, câştigat anul trecut la Kazan.

David Popovici a cucerit anul acesta medaliile de aur la 100 m liber şi 200 m liber, atât la Europenele de seniori, cât şi la Mondialele de seniori în bazin olimpic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *