Klaus Iohannis i-a transmit marți un mesaj emoționant președintelui Federației Ruse. Președintele României și-a exprimat condoleanțele față de Vladimir Putin, în urma atacului care a avut loc luni la metroul din Sankt Petersburg.
„Doresc să exprim sincere condoleanțe dumneavoastră, poporului rus și familiilor îndoliate ca urmare a atacului revoltător de la metroul din Sankt Petersburg, care a făcut victime în rândul populației civile, curmând vieți nevinovate și rănind grav alți pasageri. Întreaga noastră compasiune se îndreaptă către familiile greu încercate ale victimelor, cărora le suntem alături, și către cei răniți, cărora le urăm însănătoșire grabnică.”, se arată în mesajul președintelui Iohannis, potrivit unui comunicat publicat de Administrația Prezidențială.
De asemenea, Klaus Iohannis a amintit despre importanța continuării eforturilor în lupta cu terorismul și cu extremismul, pentru prevenirea şi combaterea acestora.
