Skip to content
Politică

Legea gazelor off-shore. Dragnea, precizări esențiale: Nu se modifică nimic faţă de ceea ce am spus

Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a venit, luni, cu precizări privind amendarea Legii gazelor off-shore în Senat.
El a afirmat că problema se pune dacă investiţiile se deduc într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă şi că acest lucru nu va avea „nicio influenţă” asupra sumelor pe care statul român urmează să le câştige.

„La Camera Deputaţilor s-au introdus amendamente, astă vară, prin care s-a prevăzut în plus faţă de Senat un impozit pe venitul suplimentar care poate merge până la 13,2 miliarde de dolari. De asemenea, 50% din producţia de gaze să fie tranzacţionate pe bursa din România. Aceste două lucruri au rămas neschimbate. Statul român va avea aceleaşi beneficii majore, anume 50% din producţia de gaze care se va tranzacţiona pe piaţa din România, şi impozitul pe venitul suplimentar care vine în plus faţă de redevenţă”, a declarat Liviu Dragnea, la Palatul Parlamentului, potrivit B1.ro

„Tot astă vară am spus că trebuie să corelăm prevederile din lege cu anexa, şi anume să explicăm mecanismul de deducere a investiţiilor, deducere cu care este de acord toată lumea, pentru că este firesc. Şi problema se pune dacă investiţiile se deduc într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă, neavând nicio influenţă asupra sumelor pe care statul român le va câştiga datorită legii respective. Asta este, de fapt, toată discuţia, şi anume dacă se pune limita de 60% din venit până la care se poate deduce investiţia în perioada de referinţă respectivă, lună, an şi aşa mai departe, sau 60% din impozitul pe venitul suplimentar. Şi într-un fel şi altul, discutăm de aceeaşi sumă care de deduce, şi de aceeaşi sumă care rămâne la statul român. Deci nu se modifică nimic faţă de ceea ce am spus astă vară”, a precizat liderul PSD.

Potrivit lui Dragnea, mai mulţi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) s-au întâlnit cu unii senatori pe teme legii gazelor off-shore şi le-ar fi spus că statul român ar urma să dea bani la investitori.

„Au venit la Senat, am înţeles, săptămâna trecută, sau la unii senatori, spunându-le că amendamentele de la Senat vor face statul român să dea bani la investitori, or eu la astfel de discuţii nu particip„, a mai spus liderul PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *