Skip to content
Politică

Legea privind executarea pedepsei la domiciliu, trimisă la CCR

legalis.ro

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a sesizat vineri Curtea Constituțională a României (CCR) în privința legii care reglementează executarea pedepsei la domiciliu.

Mai precis, ÎCCJ semnalează faptul că actul normativ nu coonține o reglementare propriu-zisă în ceea ce privește regimul detenției la domiciliu și a modului prin care persoana condamnată care execută pedeapsa poate fi supravegheată, informează News.ro.

”Contrar denumirii («regimul detenţiei la domiciliu») şi contrar exigenţelor constituţionale privind previzibilitatea legii, art. 381 nu cuprinde o reglementare propriu-zisă a regimului detenţiei la domiciliu şi a modalităţii de supraveghere a persoanei condamnate care execută pedeapsa prin detenţie la domiciliu. Unica dispoziţie care priveşte regimul detenţiei la domiciliu este inclusă în art. 381 alin. (3), prin care se stabileşte că prevederile art. 221 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător. Or, aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 221 C. proc. pen. nu se poate realiza în cursul executării pedepsei, conţinutul dispoziţiilor art. 221 C. proc. pen. fiind incompatibil cu domeniul executării pedepselor. În primul rând, art. 221 C. proc. pen., care reglementează conţinutul măsurii preventive a arestului la domiciliu, stabileşte competenţe pentru judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară şi instanţa învestită cu judecarea cauzei, nici judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de cameră preliminară şi nici instanţa învestită cu judecarea cauzei neputând prelua competenţe în cursul executării pedepsei. În al doilea rând, obligaţia prevăzută în art. 221 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. – constând în prezentarea în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat – este intrinsec legată de existenţa unui proces penal pe rol, neputând fi dispusă în cursul executării pedepsei şi neputând fi aplicată în mod corespunzător în cursul executării pedepsei. În al treilea rând, înlocuirea cu măsura arestării preventive, reglementată în art. 221 C. proc. pen., nu poate fi aplicată în mod corespunzător în cursul executării pedepsei”, susține ÎCCJ.

Puteți citi mai multe AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *