Skip to content
Politică

UPDATE Legile justiției: Iohannis îi dă pe PSD-iști pe mâna CCR și a Comisiei de la Veneția

romaniatv.net

UPDATE 12:48

Președintele Iohannis a susținut că după reacția poporului la intenția de adoptare a cunoscutei Ordonanțe 13, asaltul PSD la adresa legilor justiției a fost mutat în Parlament, unde au s-a manifestat graba și lipsa de justificare ce împreună au creat neîncredere.

„Asaltul s-a mutat în Parlament. Iar rezultatul demersului parlamentar, de modificare a legilor justiției, a ajuns acum și în faza în care se cere promulgarea acestor legi. Procedura orginală, graba, lipsită de orice justificare, modul autoritar în care s-au desfășurat dezbaterile parlamentare, au determinat în final foarte multă neîncredere. Reforma Justiției , cum este clamată de PSD,  este în continuare chestionată de asociațiile profesionale și stârnește mari îngrijorări din partea partenerilor europeni”, a spus Klaus Iohannis. 

Referitor la Legea 304/2004, președintele susține că ar putea duce la blocarea actului de Justiție, prin intermediul încercării de a-i timora pe magistrați.

„Legea 304/2004 a venit deja la promulgare și am constatat că încă mai ridică probleme. Noile reguli privind admitere în magistratură pot avea consecințe importante, cu riscul de a bloca actul de Justiție. Sunt create noi structuri menite să timoreze magistrații. Se crește rolul ministrului Justiției în detrimentul CSM”, a mai spus Iohannis.

La finalul declarației, președintele României a spus că a decis să trimită tot pachetul de legi la Curtea Constituțională și la Comisia de la Veneția, spunând că ulterior deciziei acestor două organisme va decide dacă se impune o nouă examinare a pachetului de legi.

„Am decis să trimit întregul pachet la Curtea Constituțională și în paralel să sesizez Comisia de la Veneția. Fac un apel la CCR  de a nu se grăbi și de a conlucra cu organismul european, care sprijină statele care doresc să pună structurile juridice și instituționale în acord cu standardele în raport de democrație.

Sunt convins că judecătorii CCR își respectă statutul de apărători ai democrației prin drept, astfel încât vor avea toată deschiderea , într-un demers pentru sprijinul democrației și valorilor europene.

După ce CCR se va exprima, voi face o nouă analiză a legilor și voi decide dacă se impune o nouă examinare”, a spus Iohannis”, a încheiat Klaus Iohannis.

Redăm mai jos declarația integrală a lui Klaus Iohannis:

„Astăzi, despre legile justiției. Dar hai să ne amintim cum am ajuns până aici. În toamna 2014 a fost campania pentru parlamentare. PSD a îngrămădit poporul cu un program numai lapte și miere. Au câștigat alegerile și au ajuns la guvernare. Dar a urmat cu totul și cu totul altceva. A început asaltul asupra Justiției din partea PSD. Atunci, probabil va amintiți, la începutul anului 2017, au venit cu acea infamă Ordonanță de Urgenta nr 13. Acea ordonanță am reușit sa o oprim împreună. Sute de mii de români de bună credință au protestat atunci în stradă pentru acest lucru. Asaltul s-a mutat în Parlament. Iar rezultatul demersului parlamentar, de modificare a legilor justiției, a ajuns acum și în faza în care se cere promulgarea acestor legi. Procedura orginală, graba, lipsită de orice justificare, modul autoritar în care s-au desfășurat dezbaterile parlamentare, au determinat în final foarte multă neîncredere. Reforma Justiției , cum este clamată de PSD,  este în continuare chestionată de asociațiile profesionale și stârnește mari îngrijorări din partea partenerilor europeni. Nu putem asista pasiv la o rescriere a Constituției. Separarea puterilor în stat înseamnă colaborare, respect reciproc între instituții, dar mai ales echilibrul și controlul reciproc al acestora. Întregul pachet legislativ a fost adoptat de Parlament într-o săptămână. Au fost necesare 4 luni și 3 decizii ale CCR  pentru a corecta unele nereguli.  Ar fi avut de câștigat dacă textele ar fi fost mai bine fundamentate și pe larg dezbătute.

Despre legile 303/2004, 304/2004 privind organizarea judecătorească și legea 317/2004 privind organizarea și funcționarea CSM,  constat chiar de la început, că ele nu sunt deplin adecvate nici cadrului constituțional intern și nici standardelor europene în materie. Unele dispoziții ale legii de modificare a legii 303/2004 au fost declarate neconstituționale în 2 rânduri. Cu toate acestea, chestiuni referitoare la intergitatea procurorilor contravine Constituției.

Legea 304/2004 a venit deja la promulgare și am constatat că încă mai ridică probleme. Noile reguli privind admitere în magistratură pot avea consecințe importante, cu riscul de a bloca actul de Justiție. Sunt create noi structuri menite să timoreze magistrații. Se crește rolul ministrului Justiției în detrimentul CSM.

Nici legea 317/2004 privind CSM nu are o redactare mai fericită. Căci ea semnifică o segregare, prin transferul masiv de atribuții de la plenul CSM la secții. În mod evident, în forma în care se prezintă acum, pachetul legislativ privind legile justiției, nu corespunde așteptărilor românilor care își doresc o Justiție independentă, bazată pe lege și neinfluențabilă.

Am decis să trimit întregul pachet la Curtea Constituțională și în paralel să sesizez Comisia de la Veneția. Fac un apel la CCR  de a nu se grăbi și de a conlucra cu organismul european, care sprijină statele care doresc să pună structurile juridice și instituționale în acord cu standardele în raport de democrație.

Sunt convins că judecătorii CCR își respectă statutul de apărători ai democrației prin drept, astfel încât vor avea toată deschiderea , într-un demers pentru sprijinul democrației și valorilor europene.

După ce CCR se va exprima, voi face o nouă analiză a legilor și voi decide dacă se impune o nouă examinare”, a spus Iohannis.

––––––-

Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat miercuri noi nemulțumiri cu privire la parcursul legilor justiției.

Într-o declarație susținută la Cotroceni, șeful statului a vorbit despre un „asalt” al actualei coaliții PSD-ALDE la legile justiției și a amintit de masivele proteste din ianuarie-februarie 2017 împotriva OUG 13.

Totodată, Iohannis a susținut că „nu putem să asistăm pasivi la o rescriere din mers a Constituției”.

În acest context, Klaus Iohannis a anunțat că va întoarce pachetul legislativ la Curtea Constituțional a României (CCR) și că va sesiza Comisia de la Veneția cu privire la amintitele acte normative.

Revenim cu declarațiile președintelui.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *