Skip to content
Politică

Lia Olguța Vasilescu amenință cu moțiunea de cenzură orice modificare a Legii pensiilor: Nu prevede doar creșteri cu 40%, ci și corectarea inechităților din sistem

psnews.ro

PSD depune moţiune de cenzură dacă Guvernul modifică Legea pensiilor prin ordonanţă de urgenţă, a anunţat, joi, deputatul social-democrat Lia Olguţa Vasilescu, după şedinţa conducerii partidului.

„Biroul Permanent Naţional interimar a aprobat astăzi depunerea unei moţiuni de cenzură de către PSD în momentul în care Guvernul României va modifica prin ordonanţă de urgenţă Legea pensiilor publice. Aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, de la 1 septembrie, ar trebui să fie o creştere a punctului de pensie până la 1.775 de lei, adică 40%. Nu pot să facă această modificare a legii decât printr-o OUG, iar, în momentul în care o vor adopta, vom începe deja strângerea de semnături pentru depunerea moţiunii de cenzură”, a declarat Vasilescu.

Ea a adăugat că va fi depusă moţiune „pentru orice modificare, chiar şi cu o virgulă” a Legii pensiilor.

Lia Olguţa Vasilescu nu a exclus ca moţiunea de cenzură să fie depusă în vara acestui an, potrivit Agerpres.

Fostul ministru al Muncii, apără cu vehemență Legea pensiilor, spunând că aceasta „nu îi privește doar pe pensionari, ci e o lege de care vor beneficia și generațiile următoare”. Ea amenință că PSD va depune moțiune de cenzură în cazul în care liberalii vor decide să „atingă o singură virgulă din Legea pensiilor publice.”

Ea susține că Legea pensiilor nu prevede doar creșteri cu 40%, ci și corectarea inechităților din sistem. Mai mult, spune că ar fi trebuit ca de la data de 1 ianuarie să înceapă recalcularea celor cinci milioane de dosare aflată în plată, însă nu a fost analizat  niciun dosar.

„Este clar că nu vor să respecte această lege. Domnul Cîțu ne spunea acum o lună că banii sunt prevăzuți în buget. În baza acestui lucru ei au crescut deficitul și s-au împrumutat la alte dobânzi, iar acum spun că nu mai sunt bani. Este inadmisibil și nu voi tolera”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *