Preşedintele PSD Marcel Ciolacu l-a felicitat, printr-un mesaj în limba franceză postat pe Twitter, pe preşedintele Franţei Emmanuel Macron, pentru realegerea în funcţie, subliniind că „francezii au ales valorile europene”.
„Francezii au ales valorile europene. Felicitări, Emmanuel Macron! Vom continua să lucrăm împreună pentru întărirea Flancului Estic al NATO şi pentru întărirea Parteneriatului nostru strategic”, a scris liderul PSD.
Emmanuel Macron a fost reales în funcţia de preşedinte al Franţei, el obţinând 58,55 la sută din totalul voturilor exprimate duminică, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, conform rezultatelor oficiale.
Rivala lui Macron, Marine Le Pen, a obţinut 41,45 la sută din voturi, informează news.ro.
Les Français 🇫🇷 ont choisi les valeurs européennes 🇪🇺. Félicitations @EmmanuelMacron! On va continuer de travailler ensemble pour renforcer le Flanc Est de l’OTAN & notre Partenariat stratégique 🇷🇴!
— Marcel Ciolacu (@CiolacuMarcel) April 25, 2022
