UPDATE. Ucraina a câștigat cu 2-1 meciul cu Macedonia de Nord de pe Arena Națională, al doilea disputat la București în cadrul EURO 2020.
Partida din grupa C de la EURO 2020 s-a desfăşurat pe Arena Națională din București, fiind al doilea joc găzduit de România la Campionatul European, după Austria – Macedonia de Nord 3-1. VAR-ul este folosit în premieră la București.
Ucraina a început Campionatul European cu o înfrângere, 2-3, la Amsterdam, în fața Olandei. Selecționata lui Andrey Shevchenko era condusă în Olanda cu 2-0 după 58 de minute, însă a avut forța să revină în meci, iar în intervalul dintre minutele 75 și 79 a restabilit egalitatea. Totuși, ultimul cuvânt l-au avut tot batavii, care au marcat prin Denzel Dumfries în minutul 85 și au luat cele trei puncte.
De partea cealaltă, Macedonia de Nord a fost învinsă de Austria la debut, 1-3, partidă în care a fost dominată autoritar. Duelul din runda a doua a grupei C de la EURO va consemna a cincea confruntare directă între cele două reprezentative.
De-a lungul istoriei meciurilor directe, a fost înregistrată o remiză, în 2003, Macedonia de Nord s-a impus o dată, în 2004, în timp ce precedentele două jocuri au fost câștigate de Ucraina, în 2014 și 2015, în preliminariile Campionatului European, scrie digisport.ro.
Ucraina: Bushcan – Zabarnyi, Matviyenko – Karavaev, Stepanenko, Mykolenko – Shaparenko (Sydorchuk 78), Zinchenko – Yarmolenko (Besedin 70), Yaremchuk (Tsygankov 70), Malinovskyi
Rezerve: Pyatov, Trubin, Sobol, Sudakov, Kryvtsov, Marlos, Makarenko, Tymchyk, Dovbyk
Antrenor: Andriy Shevchenko
Macedonia de Nord: Dimitrievski – Musliu, Velkovski, Ristovski – Alioski, Spirovski (Churlinov 46), Ademi, Nikolov (Trajkovski 46)- Bardi (Avramovski 77)- Elmas, Pandev
Rezerve: Jankov, Siskovski, Bejtulai, Ristevski, Trickovski, Hasani, Kostadinov, Radeski, Ristovski
Antrenor: Igor Angelovski
