Formaţia Atletico Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, eliminând în optimi deţinătoarea trofeului, echipa Liverpool, scor 1-0 în tur şi 3-2 în retur.
Atletico s-a impus în manşa secundă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-2 după prelungiri, revenind de la 0-2.
Au marcat Wijnaldum ’43 şi Firmino ’94 pentru Liverpool, respectiv Llorente ’97, ‘105+1 şi Morata ‘120+1 pentru Atletico.
Miercuri a obţinut calificarea în faza următoare şi Paris Saint-Germain, după 2-0 în returul cu Borussia Dortmund. În tur, a fost 2-1 pentru echipa germană, scrie news.ro
În sferturile Ligii Campionilor s-au mai calificat până acum Leipzig şi Atalanta Bergamo.
