Lovitură pentru Partidul Social Democrat (PSD) în Bucureşti: Partidul Naţional Liberal (PNL) a depus plângere penală privind acuzaţii de şantaj şi ameninţare. Află ce s-a întâmplat.
Organizaţia PNL din sectorul 1 a depus plângere penală împotriva conducerii Poliţiei Locale din sector şi a unor candidaţi PSD pentru Consiliul Local pe care îi acuză de uzurpare de calităţi oficiale, şantaj, ameninţare şi abuz în serviciu, transmite News.ro.
”Poliţia Locală a Sectorului 1, condusă în prezent de vicepreşedintele PSD Emanoil Bocean, este folosită ca instrument electoral de către candidatul PSD Dan Tudorache pentru acţiuni de intimidare, ameninţare şi filaj. În loc să asigure liniştea şi ordinea publică, să fie garantul legii, Poliţia Locală a Sectorului 1 se afla la discreţia pesedistului Dan Tudorache pentru a ridica oameni de pe stradă, pentru a intra abuziv în locuinţele unor persoane sau pentru a şantaja locuitori ai Sectorului 1”, informează un comunicat al PNL prin care este anunţată depunerea plângerii penale.
Plângerea respectivă a fost provocată de un incident care a avut loc pe 12 mai, când, spun liberalii, reprezentanţi ai Poliţiei Locale au descins într-un imobil privat invocând o reclamaţie pentru deranjarea liniştii publice, deşi nu ar fi existat temeiuri pentru această reclamaţie.
”În imobilul respectiv a avut loc o întrunire privată, o aniversare a unui membru al PNL sector 1, eveniment organizat şi suportat exclusiv de către acesta. La eveniment a participat, pentru câteva minute, şi Alexandru Nazare, candidat al PNL pentru funcţia de primar al sectorului 1. Pentru a încerca să credibilizeze o presupusă faptă ilegală, candidatul PSD Dan Tudorache a folosit Poliţia Locală a sectorului 1 pentru a intra în imobil, unde au fost făcute fotografii, iar câteva persoane au fost reţinute şi conduse la secţia de poliţie locală din cartierul Pajura”, menţionează comunicatul PNL-iştilor.
Liberalii susţin că una dintre persoanele reţinute a fost ameninţată şi şantajată la secţia de poliţie. ”Precizăm că întreaga «anchetă» a fost făcută de membri ai PSD, care nu sunt angajaţi ai Poliţiei Locale Sector 1”, se spune în comunicatul PNL Sector 1.
PSD a afirmat, într-un comunicat de presă dat publicităţii sâmbătă, că în 12 mai, în jurul orei 20:00, Alexandru Nazare, candidatul PNL pentru funcţia de primar al Sectorului 1, însoţit de Mihai Voicu, preşedintele PNL Sector 1, s-au întâlnit cu un grup de peste 70 de persoane în Str. Betonierei.
”În aceste împrejurări, reprezentanţii PNL au distribuit mâncare, băutură şi bani cetăţenilor convocaţi, încălcând grav prevederile legii electorale. Sesizarea a venit din partea Poliţiei Locale, probate cu declaraţii de martori, fotografii de la faţa locului şi înregistrări video”, se arată în comunicatul PSD.
Ptrivit sursei citate, Biroul Electoral Sector 1 a decis, vineri, trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 pentru cercetări în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor de către PNL şi candidatul liberal la Primăria Sector 1, Alexandru Nazare.
Candidatul PNL la Sectorul 1, Alexandru Nazare, a replicat, tot sâmbătă, că PSD ”a ales să ştirbească” autoritatea Poliţiei Locale Sector 1 pe care o foloseşte ”ca un accesoriu de campanie” şi că va depune o plângere penală împotriva candidatului PSD la Sectorul 1, Dan Tudorache, pentru calomnie.
Redacţia PSnews.ro a încercat să ia legătura cu Primăria Sectorului 2, însă nu a răspuns nimeni la telefon. Vă vom ţine la curent cu evoluţia situaţiei.
