Skip to content
Internațional

Lucian Bode, în vizită în SUA: Am abordat subiectul accederii României în Programul Visa Waiver, obiectiv prioritar

Facebook

Ministrul de Interne Lucian Bode se află în aceste zile într-o vizită în Statele Unite, pentru a marca 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA. „Unitatea și reziliența transatlantică rămân esențiale”, a explicat ministrul într-o postare recentă pe Facebook.

Lucian Bode spune că miercuri a avut întrevederi cu mai mulți membri ai Congresului american pentru a discuta provocările actuale ale României în contextul războiului din Ucraina. „Ca parte a vizitei pe care o efectuez în SUA în această perioadă, am avut astăzi întrevederi cu membri ai Congresului SUA pentru a discuta provocările actualului context regional, atât din perspectiva gestionării crizei umanitare generate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cât și în plan securitar.

Consultările au reprezentat o continuare a discuțiilor avute la București în luna martie cu ocazia vizitei unei delegații a Congresului SUA, condusă de domnul Stephen Lynch, președinte al Subcomisiei pentru Securitate Națională, Comitetul pentru Supraveghere și Reformă din Camera Reprezentanților.

Întrevederile de astăzi au constituit o excelentă oportunitate pentru reiterarea importanței Parteneriatului strategic bilateral lansat la 11 iulie 1997, mai ales în actualul context internațional. Vizibilitatea și recunoașterea eforturilor României în gestionarea crizei umanitare și de securitate au fost evidențiate și cu acest prilej de către interlocutorii americani”, a anunțat Ministrul de Interne în cursul zilei de miercuri.

Lucian Bode spune că unitatea și reziliența transatlantică rămân esențiale în gestionarea provocărilor globale, motiv pentru care a cerut sprijin american pentru România. „În cadrul discuțiilor avute am subliniat că unitatea și reziliența transatlantică rămân esențiale în gestionarea provocărilor globale actuale și am solicitat partenerilor americani sprijinul, astfel încât România să poată răspunde cât mai bine provocărilor umanitare și de securitate.

Nu în ultimul rând, am abordat subiectul accederii României în Programul Visa Waiver, obiectiv prioritar în relația cu SUA. În acest context am subliniat interesul României, ca Partener Strategic al SUA, de a fi parte la acest Program, precum și determinarea autorităților române de a aduce la îndeplinire acest obiectiv în coordonare strânsă cu partenerii americani.

Discuțiile de la Congres au reliefat încă odată soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral și angajamentul ferm al Statelor Unite pentru securitatea și prosperitatea României”, a explicat ministrul Lucian Bode pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *